Cuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă „Veste Bună”. Pentru creştini vestea bună are ca scop prezentarea intervenţiei lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos… Iată câteva exemple de versete care se referă la Evanghelie:
• Marcu 1:14-15: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie’”;
• Apocalipsa 14:6: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod”.
După cum este folosit în Noul Testament, cuvântul se referă la diferite aspecte din descoperirea divină. În mod absolut şi esenţial mântuirea omului este prin Evanghelia harului lui Dumnezeu…„Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Români 2:16)..
Această este vestea bună: că Isus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele lumii, că El a înviat dintre cei morţi pentru ca să fim îndreptăţiţi, “ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi (Români 4:24-25), şi că prin El toţi cei care cred sunt iertaţi (îndreptăţiţi) de toate lucrurile.
„A evangheliza înseamnă a-L prezenţa pe Isus Hristos în puterea Duhului Sfânt aşa cum e El, pentru ca oamenii să ajungă să-şi pună încrederea în Dumnezeu prin El, să-L accepte că Mântuitor al lor, să-L servească ca Rege al lor în partasia Bisericii Sale”.
Evanghelizarea este una dintre cele mai importante porunci pe care Mântuitorul le-a dat Bisericii. “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezandu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. .” (Matei 28:19)
Evanghelizarea este obligaţia fiecărui ucenic al lui Hristos . Pavel scria în prima lui epistolă către Corinteni: “Dacã vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricinã de laudã, cãci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacã nu vestesc Evanghelia!”
Evanghelizarea este mandatul fiecărui creştin. În urma pocăinţei, unul dintre primele lucruri pe care le facem este evanghelizarea. Abia aşteptăm să spunem şi altora despre experiența noastră. Dacă până atunci era un egoist acum este un altruist.
Un creştin autentic nu poate să tacă, după ce a gustat din bunătatea lui Dumnezeu, el va spune şi altora despre marea lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu sub soare.El Creatorul, să moară pentru creaţia Sa.
Domnul Isus spunea: “Evanghelia această a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.(Matei 24:14)
Apostolul Pavel le spunea gălăţenilor atât de autoritar, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu :
” Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă va propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! “ (Gălăţeni 1:7-9)
PSALMUL 23
• 1 Domnul este pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.
• 2 El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
• 3 îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
• 4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
• 5 Tu îmi întinzi masă în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
• 6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
Domnul este Păstorul meu…
Ce vibrante şi pline de semnificaţie sunt aceste cuvinte ale lui David, ciobănaşul cu par bălai, ce şi-a găsit ocrotirea lângă toiagul şi nuiaua Păstorului său. Probabil, el a fost inspirat să scrie acest poem în vremea în care se străduia să rezolve problemele dificile legate de hrană şi protecţia turmei sale. Experimentatul, dar plăpândul ciobănaş reflecta, probabil, după ce găsea o păşune bogată pentru oile sale, sau după ce alunga pericolul fiarelor sălbatice din preajma acestora: „eu am grijă de oile mele, dar de mine cine are grijă?”.
Inspirat de Duhul lui Dumnezeu, David a descoperit printre toate aceste circumstanţe vitrege ale vieţii sale că există un Păstor mult mai experimentat şi puternic, care se oferă să-l ocrotească.
Cine ar putea să descrie licărirea plină de speranţa ce a apărut în ochii speriaţi ai micului ciobănaş sau bucuria ce a inundat obrajii lui înăspriţi de intemperii, când cântecul sau a început să umple universul crizelor sale cu cuvintele: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”? Am văzut această licărire divină în ochii multor copii ai lui Dumnezeu din Biserica noastră, când în cântare sau rugăciune au rostit şi ei, cu convingere, aceste cuvinte izvorâte de sus, din inima aceluiaşi Păstor pe care l-a avut şi David. Mă trec fiorii când mă gândesc la cum va arată veşnicia când miliarde de ochi, din lumea întreagă, vor inunda Împărăţia eternă a lui Dumnezeu cu aceste lumini de speranţă aprinse de Duhul Sfânt chiar în „valea umbrei morţii”. N-am să mă satur să „citesc” istoria bucuriei, clădită în crizele din viaața de pe pământ, din ochii celor dragi din familia mea, biserica noastră şi a celor credincioşi din lumea întreagă.
Însă, mă tulbură gândul legat de perspectiva vieţii celor necredincioşi (a celor ce-şi trăiesc viată fără Păstor, risipiţi fiind în Bucureşti, România sau în orice altă ţară a lumii). Oare, ce fel de viaţă au cei ce nu pot să spună: „Domnul este Păstorul meu”? Ca să ne facem o părere mai exactă despre acest mod riscant de viaţă, am încercat să reformulez Psalmul 23 astfel încât să descrie experienţele din viaţă celor ce n-au Păstor. O asemenea generaţie a întâlnit şi Mântuitorul în timpul vieţii Sale de pe pământ când străbătând satele şi oraşele din Israelul antic a constatat că mulţimile erau „necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor” (Matei 9: 36). Iată cum ar suna Psalmul 23 pentru aceştia:
Domnul NU este Păstorul meu…
…de aceea voi duce lipsa mereu.El nu mă paşte în păşuni verzi, şi nu mă duce la ape de odihnă; nu-mi invioreza sufletul şi nu mă povăţuieşte pe cărări drepte, pentru că nu cunosc Numele Său. Dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, mă tem de orice rău, căci Tu nu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă chinuie. Tu nu-mi întinzi masă în faţa potrivnicilor mei; nu-mi ungi capul cu undelemn, şi paharul meu este plin de necaz de dă peste el. Da, nefericirea şi cruzimea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi rătăci departe de Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
Ce perspectivă sumbră şi ce crize profunde bântuie viaţa acestor oameni! Miliarde de locuitori ai planetei noastre astăzi se află în asemenea stare. Ce este de făcut? Să le plângem de milă? Desigur, nu există jale mai profundă decât jalea celor ce trăiesc şi mor fără Păstor. Există însă şi o altă perspectivă de abordare a vieţii celor lipsiţi de Păstor pe care doresc să o supun atenţiei noastre la acest popas de reflecţie. Când Domnul Isus a văzut greutăţile şi crizele din viața celor necăjiţi şi risipiţi „ca nişte oi care n-au pastor”, El a considerat că acestea constituie un mare „seceriş” (Matei 9: 37). Din această perspectivă, crizele şi necazurile omenirii nu sunt doar subiecte pentru doinele de jale, ci sunt oportunităţi pentru a le spune despre “Vestea Bună” venită din cer.
Însăşi Domnul Isus spune„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”(Luca 4:18-19)