Cel mai important moment din luna noiembrie al comunității ortodoxe sârbe din Satu Mare a fost reprezentat de Hramul Bisericii. Această însemnată sărbătoare, Hramul Bisericii Ortodoxe sârbe din Satu Mare, vine ca o continuare a tradiției comunității, de cinstire și prețuire a bisericii, cu respectarea întocmai a datinilor strămoșești. Având Hramul „Reînoirea Hramului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, biserica ridicată în 1824 a fost și este în permanență cinstită de comunitatea sârbă din Satu Mare.

Slujba religioasă oficiată special cu ocazia hramului, s-a bucurat și în acest an de prezența comunității ortodoxe sârbe, a unor preoți invitați, precum și a oficialităților, primarul Cheșa Ilie fiind și de această dată alături de biserică.
Nu a lipsit nici obiceiul tăierii colacului, tradiția atestată în analele bisericești încă din cele mai vechi timpuri. Semnificația colacului adus de către nași este aceea a jertfei, iar coliva reprezintă învierea de apoi, adică renașterea. Sunt simboluri și tradiții a existenței de veacuri a comunității pe aceste meleaguri, biserica constituind în permanență un simbol al credinței, continuându-și și astăzi păstrarea identității și a respectului credincioșilor.
Ca o concluzie, Hramul Bisericii a fost sărbătorit cu respectarea întocmai a tradițiilor și canoanelor bisericești, constituind moment de sărbătoare pentru întreaga comună Secusigiu. Inventarul, alcătuit de către învăţătorul Dionisije Pandurović reprezintă cea mai completă descriere a bisericii de până atunci. Aceasta era cladită din cărămidă arsă, fiind tencuită şi vopsită pe exterior, şi acoperită cu tablă. Edificiul avea 10 ferestre mari, cu gratii, două uşi de lemn, iar podeaua era din plăci de marmură. Lungimea bisericii a fost de aproximativ 17m, lăţimea de 6m, iar înălţimea boltei în jur de 5m.
Mobilierul includea 30 de strane (scaune) în naos, câte 3 în strane pentru cântăreţi, 15 în pronaos. De asemenea, existau tronurile laterale, cel arhieresc şi cel al Maicii Domnului.
Înălţimea turlei era de peste 26m.
Iniţial, icoanele de pe tâmplă au fost aduse din vechea biserică. Ulterior, în 1851 pictorul academic Marcu Achim realizează pictura iconistasului.
O reparaţie majoră asupra bisericii a avut loc în anul 1875, iar alta 1939. De data aceasta lucrările au fost până la temelie şi ele s-a făcut pe cheltuiala comunităţii bisericeşti şi a unor  care a vândut în acest scop 4 jug.de pământ bisericesc.Biserica  a fost înălţată şi lăţită . Extinderea  s-a făcut spre răsărit, cu mutarea  Sf. Mese. Lucrările au fost conduse de arhitectul Banţ din Timişoara.Ca material de  construcţie s-a folosit numai cărămida.