Dacă în numărul trecut al publicației locale am dezbătut câteva capitole din bugetul pentru anul acesta, la acea dată bugetul comunei nefiind încă aprobat, acum, după aprobarea bugetului pentru anul în curs, pot să vă detaliez principalele proiecte pe care dorim să le punem în practică și pentru care am și început demersurile necesare concretizării lor.
Fac precizarea că pentru unele dintre aceste proiecte pe care ni le-am propus avem finanțare asigurată din bugetul local, sau cu sprijin de la Consiliul Județean Arad, iar pentru o parte avem depuse proiecte în vederea obținerii finanțării prin programul național PNDL sau prin fonduri europene.
Este important de știut că în urma demersurilor pe care le-am inițiat, am reușit depunerea unei palete largi de proiecte în vederea obținerii finanțărilor dorite pentru modernizarea comunei Secusigiu.
De asemenea, ca urmare a eforturilor depuse, avem pentru anul acesta un buget al comunei mai mare ca și cel de anul trecut, inclusiv Consiliul Județean repartizându-ne sume mai consistente, în ciuda eforturile constante ale unora de a ne pune piedici în a găsi resursele necesare pentru dezvolarea comunei noastre Secusigiu, o comună pentru care, noi, cei care locium aici, am făcut, facem și vom face tot ce putem pentru a continua programul de modernizare pe care ni-l dorim cu toții.
Ceea ce ne propunem pentru investiții în anul 2017 poate fi prezentat succint, pe capitole distincte, după cum urmează:
– reluarea și continuarea lucrărilor la rețeaua de apă
– continuarea programului de amenajare de noi tronsoane de trotuare pavate în toate localitățile comunei
– finalizarea construcției noii grădinițe de la Secusigiu, investiție finanțată prin Ministerul Educației și care în momentul de față se află în plină execuție
– continuăm lucrările rămase la amenajarea căminului cultural din Secusigiu, propunându-ne ca anul acesta să închidem și ultimele detalii ale acestei investiții
– vom interveni pentru întreți-nerea drumurilor din comună prin derularea unor multiple lucrări de pietruire străzi
– vom amenaja parcuri de joacă pentru copii în Secusigiu și Sânpetru German
– avem prevăzută extinderea iluminatului public în zonele din comună unde în prezent suntem deficitari la acest capitol
– dorim reabilitarea grădinițelor din Satu Mare și Sânpetru German, la Sânpetru German urmând a schimba inclusiv acoperișul, fiind prevăzute și lucrări de montare geamuri din termopan
– vom amenaja grupuri sanitare corespunzătoare la școlile din Munar și Sânpetru German
– intenționăm să realizăm renovarea interioară a clădirii fostului CAP din Satu Mare
– vom începe anul acesta un program multianual de refacere a șanțurilor din comună, program ce se va continua an de an
– avem în plan renovarea clădirii Primăriei și a zonei centrale din Secusigiu
– intenționăm să amenajăm zonele verzi din fața instituțiilor publice din comună
-la căminul cultural din Satu Mare vom amenaja grupurile sanitare și vom monta un sistem de climatizare, iar la căminul cultural din Munar vom amenaja sala mare, prin montarea de gresie, având în plan și realizarea sistemului de climatizare
– la terenul de sport din Sânpetru German vom amenaja vestiarele
– pentru căminele culturale din Munar și Satu Mare vom achiziționa mesele și băncile necesare
– de asemenea vom achiziționa și seturi complete de veselă pentru evenimentele din comună
– de asemenea vom achiziționa încă 130 de scaune pentru căminul cultural din Secusigiu, pentru a dispune la această locație de 300 de locuri
-tot la capitolul dotare, vom asigura și mobilierul necesar pentru utilarea vestiarelor echipelor de fotbal din Secusigiu, Sânpetru German și Munar
– s-au alocat sume și pentru susținerea unor proiecte de reparații- întreținere a bisericilor din comună, precum și a cimitirelor, alocarea sumelor respective urmând a se face în funcție de opțiunile reprezentanților fiecărui cult religios
Față de cele prezentate anterior, s-a reușit și depunerea a 19 proiecte pe programul național PNDL, prin care dorim să obținem finanțare pentru diverse lucrări necesare, cum ar fi:
– investiții la bazele sportive din Secusigiu, Munar și Sânpetru German
– amenajarea a 65 km de trotuare în comună
– proiect pentru introducerea canalizării în comună
– construcția de șanțuri și podețe
– reabilitarea clădirii Primăriei din Secusigiu, a clădirii vechii Primării din Sânpetru German, precum și a vechiului sediu CAP de la Satu Mare
– modernizarea rețelei de iluminat public, repectiv trecerea pe lămpi cu LED, urmărind prin aceasta reducerea cu 50% a consumului de electricitate
– asfaltarea de străzi în Secusigiu, Satu Mare, Sânpetru German și Munar
-reabilitarea podețelor care trec peste pârîul Aranca (Beghei) din Satu Mare si SînpetruGerman
– construirea unui nou cămin cultural la Sânpetru German
-executarea unor lucrări de consolidare-reabilitare la grădinița din Satu Mare, grădinița din Sânpetru German, școala din Secusigiu și școala mare din Sânpetru German
Pe fonduri europene prin GAL dorim implementarea unui proiect pentru amenajarea de trotuare, urmărind ca tot pe fonduri europene să obținem finanțare și pentru amenajarea unor drumuri agricole în comună
– tot în acest an începem realizarea studiilor de fezabilitate pentru construcția de capele mortuare în comună
– la capitolul investiții pentru anul în curs avem în vedere și realizarea PUG-ului comunei și a lucrărilor cadastrale necesare
Cele prezentate mai sus sunt câteva dintre proiectele prevăzute pentru acest an, proiecte pe care le susținem din fonduri proprii, prin programe ale Ministerului Dezvoltării, cu sprijin de la Consiliul Județean și din fonduri europene.
Fac aici precizarea că dacă nu vom avea finanțare pentru anumite proiecte, vom face demersurile necesare penru susținerea lor din buget local și cu sprijin de la Consiliul Județean Arad, făcând referire în special la începerea unor lucrări de asfaltare străzi și la demararea procedurilor tehnice specifice pentru a putea începe construcția unui cămin cultural la Sânpetru German.
Avem proiecte ambițioase pentru acest an și sperăm să obținem finanțările dorite, chiar dacă, cu regret constat, pentru a nu știu câta oară, că aceleași persoane care an de an au ponegrit administrația locală, continuă să facă și acum același lucru, dorind, din invidie și interes personal, să nu putem să punem în aplicare ceea ce ne dorim pentru comuna noastră. Mereu le-am arătat însă acestora că noi, cei care locuim în comuna Secusigiu, suntem o familie unită care știm să trăim ca o comunitate frumoasă și știm să ne urmăm țelul, pentru binele comunei Secusigiu, după cum, mereu, ei au rămas cu vorbele și poveștile, iar noi cu faptele.
În încheiere, cum ne apropiem de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului, vă transmit tuturor multă sănătate, spunându-vă
Hristos A Înviat!
Obiectivele anului 2017 – Interviu cu primarul Cheșa Ilie
April 11th, 2017