Vechea biserică ortodoxă
din satul Munar
Conform inventarului bisericilor din eparhia Timişoarei, în anul 1758  în satul Munar exista o biserică cu hramul „Sf.Muc.Gheorghe”, din cărămidă arsă, cu 6 ferestre de sticlă şi 2 uşi de tâmplărie. Biserica avea o cupolă de scânduri şi era acoperită,  la fel ca şi turnul,  cu şindrilă. În turn exista un clopot. În interior, biserica a avut o tâmplă din zid, fără uşi. Pronaosul era tot din cărămidă arsă, fără cristelniţă.
Curtea bisericii, la fel ca şi cimitirul erau neîngrădite.
Din punct de vedere administrativ,  biserica a făcut parte din protopopiatul Variaş.
Inventarul bisericii
În altar,  sf. trapeză din cărămidă arsă avea un acoperământ de bumbac, un sfeşnic de aramă, o cruce, un chivot cu sf.mir şi un antimis sfinţit în 1744 de mitropolitul de Carloviţ Pavel Nenadovici. În proscomidie, construită din scânduri exista un potir,discos, zvezdă, linguriţă de cositor,copie de fier, aier, ştergare din bumbac, un clopoţel de tuci şi o cădelniţă din alamă. În pronaos existau 4 icoane de pristol, 3 candele de aramă,2 sfeşnice de piatră un jilţ arhieresc şi 23 de strane. Biserica nu avea în 1758 veşminte bisericeşti.
Biserica ortodoxă română
Conform documentelor de arhivă, în anul 1880 românii nu au avut în Munar  biserică. Această situaţie a durat câteva decenii, fiindcă la începutul secolului al XX-lea serviciul religios s-a ţinut în clădirea şcolii confesionale. În faţa clădirii se afla un turn clopotniţă cu două clopote din care unul a fost rechiziţionat în timpul primului război mondial. Clopotul rămas, în greutate de 90 kg. avea gravate pe el două icoane, reprezentând pe Isus Hristos şi pe Maica Domnului cu pruncul. Conform inscripţiei el a fost executat în atelierul de turnat clopote Hönig din Arad ( „Hönig friedrik övitott Aradon 1868.Gemeinde Monar”)
Biserica actuală, din cărămidă, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” a fost construită în perioada 1925-27, pe proprietatea lui Andrei Pinter şi a fiului său Andrei Miskoltzi. Piatra fundamentală a fost pusă în ziua de 6 septembrie 1925 de către protopopul Comloşului Pr.Str.Cioroianu.
Planul şi devizul construcţiei au fost executate de arhitectul Vlad din Timişoara. la care a făcut unele rectificări P.Ficher din Variaş a făcut unele rectificări la planul iniţial iar  lucrările au fost executate de antreprenorul Ludovic Kones din Pecica.Recepţia finală a  edificiului fost făcută de inginerul Răzvan.
Biserica este construită din cărămidă arsă, tencuită şi stropită şi este acoperită cu ţiglă.În interior, pardoseala este din piatră colorată.Construcţia are în interior o lungime de 20,25 m ,o lăţime a  naosului şi pronaosului de 8 m şi o înălţime de 8 metri.Înălţimea turnul până la vârful crucii este de 23m.
Pictura interioară şi pictura de pe iconostas  a fost executată de pictorul Iulian Toader sen. din Arad.Sculptura iconostasului şi a celor două tronuri a fost executată de sculptorul Mihaly Haubenreich din Arad, iar auritul de către Eugen Spang din Timişoara.Execuţia iconostasului a fost finalizată în 1928, recepţia având loc în 29 ianuarie.
Construcţia s-a făcut cu ajutorul deniilor făcute de credincioşii din Periam şi Variaş şi cu munca munărenţilor.Sfinţirea bisericii a avut loc în 4 iunie 1928 de Rusalii, şi ea a fost săvârşită de Prea Sfinţia Sa Dr.Grigore Gh.Comşa,episcopul Aradului.
Reparaţiile şi construcţii
Primele reparaţii la biserică s-au făcut abia în anul 1967, când a fost refăcut acoperişul şi a fost vopsit turnul.În anul 1996 s-a  tencuit biserica în exterior, s-a vopsit tabla de la turn şi s-a pus crucea cărută.În 2000 s-a turnat o placă de beton şi aleia şi s-a faianţat peretele din Sf.Altar.    În 2008 s-au făcut reparaţii capitale în exterior, s-a zugrăvit, s-a schimbat ţigla la acoperiş, au fost schimbate jghiaburile şi gardul din curtea bisericii.Tot în 2008 s-au făcut modernizări la casa parohială.În 2009 s-a construit gardul cimitirului şi 12 scaune în biserică iar în 2010, cu banii dăruiţi de Eusebia şi Gianina Pistru, Crucea de marmură albă din cimitir . În 2012 s-a construit în curtea bisericii o casă de prăznuire, cu bani dăruiţi de fam.Gheorghe Grad.
Viaţa parohială
În anul 1990 prin legea 18 /1990, Parohia ortodoxă română Munar a primit 5ha de teren arabil.Din 1994 este aprobat postul de paracliser ca angajat de stat.
În anul 2008 a fost refăcut grupul vocal care dă răspunsurile în biserică.
Inventarul bisericii
Steagul corului bisericesc
Frăţia din 1928.
Steag plătit de tinerii ortodocşi, în 1937, în amintirea eroilor neamului
8 rânduri de veşminte
4 cădelniţe din care două noi
cărţi de cult-ultimele ediţii
cruce cu postament mobil
o candelă nouă
Biserică ortodoxă sârbă
Actuala biserică sârbă cu hramul „Praznicul Sfântului Mare Mucenic Sf.Gheorghe” a fost construită în anul 1923, pe locul fostei case a administratorului de domenii, iniţial ca o capelă.În anul 1957 pe clădire a fost improvizată o clopotniţă, în care au fost amplasate cele trei clopote, aflate până atunci în curte,pe stâlpi. Tâmpla altarului, simplă, din scândură, are uşi sculptate şi pictate aduse de la Turnu.Icoanele împărăteşti au fost pictate de protopopul Dragutin Ostoici. În biserică există o copie a icoanei făcătore de minuni de la Bezdin, executată de Aleksa Svilengacin.
Până după război  au servit la biserică călugării de la Bezdin.Veneau câte 6-7. După război, când mănăstirea nu a mai avut călugări, biserica din Munar a devenit filială la Satu Mare, serviciul religios fiind ţinut de  preotul Ljubomir Bugarin(1950-1978).În prezent este filială la biserica din Felnac însă prin moartea recentă a preotului din Felnac sârbii din Munar au rămas şi ei fără preot.Acum aşteapă sărbătoarea de „Sântă Mărie” când vor fi hirotoniţi  doi călugări de la Bezdin  sau numirea unui preot nou la Felnac.
Pâna atunci vine să ţină slujbă la biserică  actualul preot din Satu Mare.El a sfinţit şi mormintele a doua zi de Paşti şi a tăiat şi colacul de hramul bisericii.
Clopotar este Vădăşan Mircu născut în anul 1927.

Biserica romano-catolică
Biserica romano-catolică din Munar, cu hramul „ Jézus Szive” a  început să fie  construită în anul 1929 şi a fost sfinţită la data de 12 oct.1930 de episcopul catolic Záblar József. Cu această ocazie în biserică s-a pus o placă de marmură.Administrativ această biserică este filie la Sânpetru German.
Lăcaşul de cult are o orgă, care în prezent nu este în stare de funcţiune, un mic amvon şi un baptisteriu.Pe peretele din stânga se găseşeşte statuia sf.Anton iar în partea dreaptă, într-o castetă cu geam de sticlă, statuia  Fecioarei Maria.În partea de sus a pereţilor sunt tablouri cu staţiile din Drumul Crucii.
Foto 18,19
Serviciul religios este săvârşit de preotul Josef Přelouček din Sânpetru German .La hram sunt invitate şi trei femei din Sânpetru, care ştiu cânta  Clopotăreasă şi îngrijitoare este „Anus neni” de 85 de ani , o femeie evlavioasă, care trage clopotele de 34 de ani. Înainte, a fost crâznic, vreme de 38 de ani, mama ei, Kovacs Ethelka. Se pregăteşte să preia sarcinile Erjike cu soţul ei Andi.
În Munar mai există în jur de 20 de familii de credincioşi  catolici  dar clopotele la biserică bat încă în fiecare zi.
Caii lui Sân Toader
Referitor la Caii lui Sân Toader în perioada interbelică în Secusigiu circula următoarea poveste: „Se zice că, într-un sat, în timpul când umblă caii lui Sân-Toader, la casa unui om s-a făcut o şezătoare.Fetele torceau povestind şi cântând.În miez de noapte a venit un grup de flăcăi necunoscuţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare; au intrat în vorbă cu cei prezenţi şi din vorbă  în vorbă s-o încins o horă.În timpul când ei jucau, una din fete a observat, la unul din tinerii din horă,o coadă de cal,vârâtă în tureacul cizmei.Ea numaidecât şi-a dat seama că,aceştia nu sunt flăcăi,decât cai de-ai lui Sân Toader transformaţi în flăcăi şi sub un pretext a plecat acasă promiţându-le că se întoarce cât de în grabă.Îndată ce a ajuns acasă a istorisit părinţilor cele întâmplate iar părinţii văzând despre cine este vorba,au zăvorât uşile şi totodată au întors toate vasele care erau în casă cu gura în jos, fiindcă se zicea că vasele stau la dispoziţia acestor cai şi la ordinele lor-dacă nu-s întoarse sar de la locul lor şi le descuie uşa pentru ca să poată intra.Într-un timp au venit şi caii lui Sân Toader şi găsind uşa zăvorâtă s-au adresat pe rând vaselor din casă,ca să vină să le deschidă, dar fiecare răspunea că nu poate veni fiindcă e întors.În cele din urmă s-au adresat şi la piuă, care singură rămăsese din greşală neîntoarsă, însă piua deşi a sărit, nu a putut să descuie uşa aşa că au fost nevoiţi să plece.Fata a scăpat.Dimineaţa, la vecinul unde se ţinuse  şezătoarea fetele care fuseseră la şezătoare toate erau ucise iar maţile lor erau înşirate pe gard.De atunci lumea se fereşte de şezători în timpul când umblă caii lui Sân-Toader.Cei mai răi sunt cei care  încep a umbla în ziua lui Sân-Toader şi umblă până în Joia de după Sân-Toader.Aceştia se zice că sunt orbi şi şchiopi şi pe care îl va călca e foarte rău”
Sfântul.Ilie
„Se zice că, Dzeu, ştiind pe Sf.Ilie dornic de paradă, nu-i spune când e ziua lui, ci lasă să treacă câteva zile.De obiceiu Dzeu îi spune Sfântului Ilie la o săptămână numai că ziua lui a trecut.Atunci Sf.Ilie de necaz înhamă caii la trăsură şi goneşte grozav prin cer şi aruncă fulgere şi trăznete,pe pământ.Dacă se întâmplă ca oamenii să fie la lucru în acestă zi, Sfântul Ilie se răzbună trăznindu-i. Şi de aceea, îndeosebi nu lucrează în această zi.
Strigoi morţi
„Se zice că grofului Ţâpari(Szapáryi), care ar fi murit de inimă rea că şi-a pierdut pustele la jocul de cărţi şi n-ar fi fost  neînfierat. După moarte se zicea că  s-a făcut strigoi şi că în fiecare noapte se plimba pe fostele lui moşii cu o lampă în mână şi că ar fi fost văzut de păstori”.
Credinţe în fiinţe cu puteri
„Da s-o povestit (despre strâgoi) da io n-am ajuns aşe ceva…Poate năinte, o fi fost, că năinte ştiau să facă mai multe…că dacă zâceau că o făcut să moară muierea şi s-o măritat ie după bărbat…pi mereu că ice că iera o vrăjitoare la Călacea şi la Sânpetru sârbesc , la Sânpetru Mare era una.”
„Am auzit şi dă aia( de femeie care lua laptele de la vacă) da nu ştiu cum făcea aia, ce făcea aia, da am auzit că făcea, lua…”
Medicină empirică
„Dacă să împărau… or pus unsoare dă porc curată şi s-or legat.”
„O fost la Sânpetru German şi la Sânpetru Sârbesc unu care te titea…şi socru meu o titit picioare şi mâini dacă s-o sclintit.Iţ băga nainte picioru sau  mâna în apă caldă şi atunci o tras şi odată o făcut poc şi s-o pus la loc.”
Masa festivă de nuntă
La masa de nuntă „mai năinte or fost mezeluri la noi, că să tăia porci şi să făcea mezeluri dă tăt felu şi caldaboşi şi tobă şi jumere şi brânză de oaie să aducea şi cornuri să făcea la pecari şi alea erau pusă pă mesă şi răchie.Şi atunci când s-o pus masa o fost zupă dă găină şi sarme şi friptură, pireu, şi pită să punea şi atunci prăjituri. Să ferbeu găinile întreji în cazan şi după aia să rupea şi să frigea şi atunci când s-o pus pă masă friptura o pus una dă porc una dă găină,pireu pă mijloc şi carnea tătă pă marjine şi varză, salată dă varză mai mult era,asta o fost şi vara şi iarna şi atunci la noi la nuntă fiecare merjea cu toarta lui, el îşi făcea nu-i făcea gazda cu nunta…acuma încoace dă când s-o luat nu să mai duce cu torţ…să duce pă tavă,fiecare făcea ce vroia apoi fiecare făcea care era mai, să nu fie a lui să să lase unu la altu…apoi mâncai cât mâncai şi când plecai acasă gazda îţi mai tăia dân ea şi îţi mai dădea cât credea…da acuma gazda cu nunta face şi torta”
Masa dă pomană
Dacă era post, la pomană se făcea „zupă dă păsulă, păsulă, curechi fert şi colaci. Dacă era dă slastă să făcea zupă şi popricaş dă oaie”.
Hrana de post
În post  sau în zilele de miercuri şi vineri, secusigenii mâncau odinioară chisăliţă subţire cu crumpi fierţi, chisăliţă cu pită moale, chisăliţă cu flechiţă cu crumpi, zamă dă părădaică dă post, păsulă, crumpe întreji cu oloi şi cureti acru dân cadă.Alţii mâncau şi mai strict : „Io spun dă la părinţî mei.Ţâneu posturi miercurea şi vinerea şi făceau mâncare fără rântaş, fiartă, un fel dă tăiţăi ca macaroanile, găluşte sau fasole da iară năprăjită.”
La tăiatul porcului
La tăiatul porcului preparatele gătite erau din porcul proaspăt tăiat. „Gimineaţa frigem ficat.Dacă era frig tare făceam răchie caldă, crampă, ardem zahărul punem rătia acolo,o facem roşie şi atunci mâncăm ficat cu mujdei, cu murături, şi atunci la amiaz facem cureti cu clisă şi popricaş cu carne, cu dă tăt felu, mai mult carne cu oase nu cu pecină, şi ăla-l făceam uns,cu ceapă multă,multă, ca să fie, că dacă nu punem ceapă zâce că popricaşul nost nu-i bun,  şi atunci sara făcem sarme şi făcem friptură, da, dă  trii ori pă zî făceam mâncare..făceam friptură şi turce, grofne şi bere, vin, rătie, suc..”
Repertoriul culinar românesc
Flechiţă cu crumpi
„Făceam aluat, bătrânii făceau fără ouă da io acuma fac cu ouă şi lăsam să să uşte. Fierbi crumpi şi pă iele le tai aşa pătrate şi le pun acolo să fiarbă şi şi le storc şi le pun în cratiţă cu crumpi şi fac prăjală cu ulei, cu piparcă, cu şeapă(ceapă)”.
Norme etice
„La cel mai în vârstă n-aveai voie să-i întorci vorba, să-i zâci minţ, noi am respectat părinţii, am dat bună ziua ….”
„În casă mai mult muierile dirijau.”
Zicale locale
„Ploaia dă mai face mălai.”
„Nu-i mult să nu să gate şi puţân să nu să ajungă.”