Construcția noii grădinițe din Secusigiu se ridică pe zi ce trece, ceea ce este îmbucurător, prin această investiție urmând să avem la Secusigiu o grădiniță modernă, dotată cu tot ceea ce este necesar pentru a asigura copiilor toate facilitățile necesare unei pregătiri corespunzătoare.
Investiția este realizată din fonduri obținute printr-un proiect depus de primarul Cheșa Ilie la Ministerul Educației, proiect despre care domnul primar ne-a precizat:„ Una dintre preocupările mele a fost de a asigura condiții de școlarizare cât mai bune copiilor de la grădinițe și elevilor de la școlile din comună, fiindcă acești copii sunt viitorul comunității noastre locale, iar datoria noastră este să asigurăm cadrul necesar desfășurării în cele mai bune condiții a actului educațional în comună. Este motivul pentru care, an de an am cuprins în lista de investiții finanțarea unor lucrări de modernizare a instituțiilor școlare din comună, lucru pe care-l voi face în continuare. Construcția acestei noi grădinițe se execută ca urmare a proiectului pe care l-am depus la Ministerul Educației, proiect prin care am reușit asigurarea finanțării acestei investiții importante pentru comuna noastră, urmând a avea la Secusigiu o grădiniță modernă care să deservească mulți ani de acum încolo generațiile viitoare. Mai am depuse și alte proiecte la care aștept să văd asigurarea finanțării pentru diverse obiective pe care le doresc realizate în comună, dar prefer să discut despre acestea la momentul oportun, după ce am certitudinea că ne-au fost aprobate, nu de alta, dar știm cu toții că avem în comună anumite persoane care au ca scop să ne bage bețe-n roate, cum se spune, pentru că nu doresc să vadă cum comuna Secusigiu se dezvoltă.”
Noua grădiniță din Secusigiu, tot mai aproape de finalizare
September 1st, 2017