„Fiecare proiect implementat reprezintă un nou pas în modernizarea comunei” – primar Cheșa Ilie

Preocuparea mea permanentă, în calitate de primar al comunei Secusigiu, este să găsesc soluțiile optime pentru asigurarea unui proces corect și onest de administrare a comunei, cu toate localitățile aferente. Este o preocupare pe care am avut-o încă din primul mandat de primar, o preocupare concretizată în deschiderea totală către solicitările cetățenilor, prin administrarea comunei într-un mod transparent și onest, în același timp căutând și soluții pentru derularea unor investiții publice utile comunității noastre locale: drumuri pietruite, trotuare pavate, iluminat public modernizat și extins, investiții în școli și grădinițe, instituții publice modernizate( primărie, cămine culturale, remiză), investiții în bazele sportive, teren sintetic de sport amenajat etc.
Pentru a putea realiza toate acestea, am avut în vedere nu doar finanțarea lucrărilor din bugetul local, lucru de altfel imposibil, ci obținerea de finanțări din fonduri europene, prin programe guvernamentale sau de la Consiliul Județean Arad, ceea ce s-a și întâmplat. Nu de alta, dar bugetul local al comunei abia dacă ne permite acoperirea cheltuielilor de administrare și funcționare.
Doresc să vă asigur că voi continua să realizez un program corect de implementare de noi proiecte necesare pentru comuna noastră, prin care să continuăm pe acest drum al dezvoltării administrative, sub forma îmbunătățirii condițiilor de urbanism și asigurarea în comună a tuturor facilităților de care avem nevoie ca și comunitate locală.
În acest sens, doar anul acesta putem vorbi de noi proiecte investițio-nale pentru comună:
-s-au realizat multiple lucrări de pietruire străzi, cele mai recente fiind executate la Secusigiu și Satu Mare
-au fost amenajate noi tronsoane de trotuare pavate
-a fost finalizată amenajarea căminului cultural din Secusigiu, fiind cumpărată și vesela necesară, au fost completate și scaunele de care avem nevoie, camera frig funcționează, sistemul de climatizare a fost montat etc, astfel încât acum căminul cultural poate găzdui în cele mai bune condiții orice eveniment public sau privat
– se lucrează la construcția noii grădinițe din Secusigiu, investiție finanțată în baza unui proiect pe care-l am depus la Ministerul Educației
– reluarea lucrărilor la rețeaua de apă în Satu Mare, Secusigiu, Munar și Sânpetru German,care se preconizează a fi funcțională în vara anului următor
De asemenea, suntem în fazele procedurale legale pentru demararea unor noi investiții în perioada imediat următoare, putând aminti:
– amenajarea de noi trotuare pavate în Secusigiu și Satu Mare
-urmează modernizarea fostei clădiri CAP din Satu Mare( azi dispensar) prin aceasta urmărind să creem condițiiile necesare funcționării în această locaiție a două cabinete medicale și a unei farmacii
-tot la Satu Mare vom continua modernizarea căminului cultural prin amenajarea unor grupuri sanitare moderne în incinta clădirii, amenajarea de alei și montarea sistemului de climatizare
– suntem în faza de procedură a achiziției publice pentru lucrările de modernizare a zonei centrale din Secusigiu, respectiv reamenajarea platoului din fața Primăriei, precum și reabilitarea clădirii primăriei
-de asemenea, tot în faza achiziției publice suntem și cu demararea lucrărilor de remodelare urbanistică a pieței din Secusigiu, prin amenajarea corespunzătoare aici și a unor locuri de joacă pentru copii, lucru ce se va realiza și la Sânpetru German
Cât privește proiectele pe care le-am întocmit anul acesta-în număr de 19, pe care vi le-am prezentat în numerele anterioare ale publicației locale-, am obținut aprobarea finanțării pentru următoarele:
-renovarea-modernizarea și dotarea școlii cu clasele I-VIII din Sânpetru German
-renovarea-modernizarea și dotarea școlii cu clasele I-VIII din Secusigiu
-renovarea-modernizarea și dotarea grădiniței PN din Sânpetru German
-renovarea-modernizarea și dotarea grădiniței PN din Satu Mare
Cu alte cuvinte, continuăm pe direcția unei modernizări sustenabile a comunei, lucru pe care ni-l dorim cu toții, fără a neglija însă nici viața culturală, educativă sau sportivă din comună.
Vă transmit tuturor gândurile mele bune, dorind, ca împreună, să ne administrăm cât mai bine, cu cât mai multe realizări, trăind în pace și armonie, pentru a avea o comună caracterizată prin liniște și bună înțelegere între oameni.
Primar Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.