După cum bine se știe, odată cu venirea toamnei se strâng resturile vegetale în gospodării și frunzele de nuc pe domeniul public. Obiceiul încetățenit este ca frunzele de nuc și alte resturi vegetale adunate la stradă să fie aprinse și lăsate să fumege înecând în fum toată comuna.
Tot un obicei al acestei perioade este și apariția focurilor pe miriști.
Toate aceste activități trebuie privite cu seriozitate și responsabitate, există o legislație clară în acest domeniu, care prevede realizarea unor focuri doar în anumite condiții, după anumite aprobări prealabile și în cadrul unei supravegheri autorizate.
Facem un apel la bun simt și responsabilitate din partea celor ce întreprind astfel de activități, care dacă nu sunt organizate conform normativelor legale în vigoare duc la aplicarea unor sancțiuni.
Primăria Comunei Secusigiu
Sezonul fochiștilor de ocazie
October 24th, 2017