Lucrările de construcție a noii grădinițe din Secusigiu progresează zi de zi, ceea ce este un lucru care ne mulțumește.
Această investiție a fost obținută de către primarul Cheșa Ilie în baza unui proiect depus la Ministerul Educației, scopul fiind acela de a se construi la Secusigiu o grădiniță modernă, utilată corespunzător, astfel încât copiii să dispună de condiții de școlarizare deosebite.
Costrucția noii clădiri a prins deja contur, în acest context primarul Cheșa Ilie, prezent pe șantier, declarându-ne: „ Mă bucur nespus că am putut obține finanțarea necesară construirii noii grădinițe, finanțare asigurată de la Ministerul Educației. De când am fost ales primar al comunei, an de an am investit în instituțiile școlare, considerând că educația este o prioritate absolută pentru noi, cei din administrație, dorind ca prin investițiile implementate să ridicăm calitatea condițiilor de școlarizare din comună. Această nouă grădiniță vine ca o completare la salba instituțiilor de învățământ din comuna Secusigiu, fiind o investiție nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor, pentru tinerele generații.”