Sâmbătă 16 noiembrie, comunitatea reformată din Sînpetru German a trăit o zi plină de bucurie, în această zi având loc sfințirea noii biserici reformate. Construcția bisericii a fost finalizată în această vară, slujba de sfințire venind în întâmpinarea dorințelor credincioșilor bisericii reformate, care de mult și-au dorit existența în Sînpetru German a unei bisericii proprii.
Slujba de sfințire a adunat astfel întreaga comunitate reformată din localitate, care împreună cu preotul paroh și ceilalți preoți invitați au adus cinstire noii biserici, marcând importanța construirii acesteia.
Alături de primarul Cheșa Ilie, am remarcat prezența și a altor oficialități, viceprimarul Aradului, domnul Bognar Levente venind să aducă și dânsul cinstire acestui moment inportant din viața bisericii reformate, precum și însuși episcopul cultului. Într-un cadru solemn și după toate canoanele bisericești, slujba de sfințire a bisericii a adus în prim-plan comunitatea reformată, care reprezintă parte integrantă a comunei Secusigiu. Cu siguranță că imaginile surprinse de noi vor constitui reper istoric de la acest moment al începerii existenței noii Biserici Reformate din Sînpetru German!