De cât timp vă ocupați de creșterea oilor?
Am moștenit această afacere de la tatăl meu. Am început să mă ocup de oi pe cont propriu, în anul 1994 după decesul tatălui meu.Nu mi-a fost ușor dar, consider că am făcut cea mai bună alegere.
Am început cu 120 de oi care mi-au rămas din cele 400 ale tatălui. La început nu aveam absolut nimic în afară de oi, și am fost nevoit să fac totul de la zero. Cu timpul am reușit să ridic tot ce am acum.
Câte oi aveți și ce fel de rase creșteți?
Am 400 de oi, din care 300 sunt pentru lapte, mai iau 50 de capete din sat. Cresc oi din rasa țurcane și țigaie. Sunt două rase de care sunt foarte mulțumit, acestea fiind foarte rezistente la condițiile noastre de mediu. Nu necesită mari îngrijiri, ceea ce poate duce la un profit mai mare.
Vă ocupați și de agricultură? Dacă da, cât pământ aveți?
Mă ocup de agricultură, în ceea ce privește strict producția de materie primă pentru a-mi hrăni animalele. Am 20 de hectare proprietate personală, plus încă 40 de hectare închiriate. Pe acestea cultiv grâu, orz și bine înțeles lucernă.
Ce fel de utilaje folosiți pentru întreținerea pământului?
Bine înțeles că am nevoie de un tractor, un plug, un disc și practic toate celelalte utilaje de care are nevoie orice agricultor.
Aproximativ, cât lapte produceți?
În afacerea cu oi, materia primă se calculează în brânză. Eu obțin aproximativ 7 kg pe an pe cap de oaie. La 4-5 litri de lapte de obține 1 kg de brânză. Lâna obținută de la animale o comercializez oamenilor din zonă care doresc să cumpere. Din păcate reușesc cu greu să scot investiția făcută pentru tuns. Brânza o comercializez pe piață și en-gros.
Câți angajați aveți?
Am doi oameni care se ocupă de oi și care stau permanent la stână.
Bineînțeles că în mare parte de afacere mă ocup și eu dar, mă ajută foarte mult și familia.
Ce cheltuieli aveți?
Nu mai încerc să calculez cheltuielile. Sunt din ce în ce mai mari și sunt convins că anul acesta vom ieși în pierdere. Nu pot să vă dau o sumă exactă, deoarece de la o lună la alta, apar cheltuieli neprevăzute, în orice caz sunt sume consistente, pe care nu cred că le voi recupera.
Reușiți de fiecare dată să vă descurcați cu tot ce cultivați?
Nu reușesc de fiecare dată să mă descurc cu ce cultiv. Am fost nevoit să cumpăr 11 tone de grâu pentru nevoile animalelor. Anul trecut a fost unul foarte prost, din punct de vedere al agriculturii și sincer să fiu nu cred că anul acesta va fi mult mai bine.
Având în vedere că se apropie sărbătorile pascale, reușiți să vindeți toți mieii?
Da, în anii trecuți am reușit să și vindem animale vii. Am în jur de 50-60 de clienți care sper că și în acest an vor veni să cumpere de la mine.
Cum vă ajută statul, și cum ați dori să vă ajute?
Statul ne oferă o subvenție de 40 de lei pe animal. Mi-aș dori ca subvenția oferită de guvern să fie mai mare, undeva în jur de 60 de lei, având în vedere că și costurile legate de întreținerea animalelor sunt destul de ridicate. Statul ar putea să ne mai ajute în ceea ce privește piața de desfacere. Am fi mult mai câștigați dacă am reuși să vindem la prima mână și nu cum se întâmplă acum, când marfa noastră ajunge la consumator la a-3-a sau a-4-a mână.
AGRICULTORI DE SEAMĂ AI COMUNEI: Doru Roșculete!
April 16th, 2013