Festivitatea de încheiere a anului școlar 2016-2017 pentru clasa a VIII-a a fost una specială, plină de emoție.
Absolvenții de gimnaziu au încheiat cursurile mai repede decât celelalte clase tocmai pentru a se putea pregăti pentru Evaluarea Națională și pentru admiterea la liceu.
La festivitatea de închidere a anului școlar a clasei a VIII-a, absolvenții au fost sărbătoriți atât de dascăli cât și de colegii lor mai mici.
În aplauzele celor prezenți, elevii merituoși au primit diplome și premii, iar profesorii le-au urat mult succes la examenul de admitere la liceu, un moment aparte fiind cel de predare a cheii, simbol prin care absolvenții și-au luat rămas bun de la școala din Secusigiu sau Sânpetru German.
A fost o zi plină de bucurie, dar totodată și de melancolie din partea absolvenților, care iată, au părăsit școala gimnazială pentru a trece într-o altă etapă a vieții, cea de licean.
Festivitățile de la Secusigiu și Sânpetru German s-au derulat într-un cadru solemn, cu participarea tuturor cadrelor didactice, a elevilor școlii, precum și a părinților, emoțiile simțindu-se peste tot.
Atmosfera de la fiecare școală a fost una de sărbătoare, așa cum șade bine la un astfel de eveniment, momentul festivității de final de an reprezentând un moment aparte, plin de semnificație, atât pentru elevi, cât și pentru părinți și dascăli.
Nu ne rămâne decât să urăm mult succes în viață acestor proaspăt absolvenți de gimnaziu, sperând că prin imaginile surprinse la banchetul claselor a VIII-a de la Căminul Cultural din Secusigiu le vom face o bucurie reală atunci când vor răsfoi paginile ziarului nostru local.
”Dragi absolvenți
La Secusigiu și la Sânpetru German, a sosit și această frumoasă și minunată zi în care v-ați luat rămas bun de la viața de gimnaziu! A fost o zi importantă în viața fiecăruia dintre voi, zi în care ați ieșit pe porțile școlilor, porți pe care ați intrat cu ani în urmă, perioadă în care ați adunat emoții, bucurii, regrete, vise. Toate sunt acum amintirile frumoase ale anilor de gimnaziu!
Când ați pătruns pentru prima dată în această lume atât de frumoasă a școlii, v-au primit cu brațele deschise dascălii voștri, oamenii care și-au ales nobila profesie de a modela suflete, conștiințe, într-un cuvânt, de a crește oameni. Și v-au crescut, v-au învățat să visați cum să fiți fericiți în viață, prin lucruri simple și normale, care să vă aducă bucurie în suflet. De aceea, acești dascăli minunați merită toată recunoștința voastră, alături de părinții care v-au sprijinit și îngrijit, încercând să vă asigure condiții cât mai bune.
Acum, când ați ieșit pe porțile școlilor din Secusigiu sau Sânpetru German, mulți dintre voi parcă ar dori să mai petreacă ceva timp cu colegii, parcă ar mai dori să vină la școală, dar viața de gimnaziu s-a încheiat pentru fiecare dintre voi.
Să știți că dacă ați închis poarta gimnaziului, deschideți o altă poartă, cea către viața de licean, descoperiți o altă lume, cea a liceului.
Sunteți gata să vă luați destinul în propriile mâini. Pentru fiecare dintre voi începe o nouă etapă a vieții, pe care trebuie să o priviți ca pe o nouă experiență, ca pe o nouă provocare și încercare.
Vă doresc tuturor să vă îndepliniți visele și să vă găsiți fericirea, neuitând că Secusigiu este comuna voastră, care vă va primi cu bucurie ori de câte ori veți dori să veniți acasă.
Oriunde vă va duce viață, să nu uitați niciodată de acest nume drag nouă tuturor: comuna Secusigiu, mai simplu,acasă!” – Primar Cheșa Ilie