Noaptea Învierii transformă întunericul în lumină, mormântul în Cer şi moartea în viață veșnică. Hristos-Paştele Cel Sfânt ne sfinţeşte pe toţi şi ne transformă, haric, din păcătoşi în fiii lui Dumnezeu. Noapte Pascală de Duminică. Întuneric şi tăcere. Într-o grădină, lângă Ierusalim, un mormânt rece, în care a fost pus un Răstignit. Deodată, ţâşneşte din el o lumină puternică, piatră care acoperă mormântul se prăbuşeşte, iar Viaţa lumii întregi, neputând fi ţinută sub mormânt, iese din el ca din pântecele Iadului, zdrobind puterea morţii şi ucigând vicleșugul păcatului.

An de an, în această noapte fără de întuneric, Mireasa lui Hristos ne cheamă la fiecare Sfânt Altar, că la Mormantul Învierii, spre a primi Lumina lui Hristos, care luminează pe tot omul din această lume: Veniţi de primiţi Lumină!
Primim, dacă venim. Devenim sfinţi dacă primim a urma lui Hristos. Căci El vine la cel ce Îl primește. Şi primeşte pe oricine vine la El. Căci aşa cum Hristos este Lumina lumii, tot aşa ne dă putere, celor ce Îl urmăm, spre a deveni, la rându-ne lumina lumii. Căci suntem lumină din Lumină. Marea minune a Luminii pascale este simbolizarea sfinţirii firii umane, în şi prin Hristos, posibilitate a transformării noastre din păcătoşi în sfinţi, fiii lui Dumnezeu şi dumnezei, după har.
Să primim Lumina ca pe Însuşi Hristos. Când ținem făclia în mâini, să înţelegem că Dumnezeu a poposit în palmele noastre. Când ne uităm la ea, să-L vedem pe Hristos, al cărui chip suntem fiecare dintre noi. Să transformăm această lumină văzută în lumina nevăzută a sufletelor noastre, care să ne lumineze nu numai drumul în această viaţă, ci şi în viața viitoare. Să oferim lumina aproapelui nostru împreună cu jertfa iubirii de aproapele. Nimănui cu nimic să nu-i fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul. Aşa cum protejăm plăpânda flacără din mâini să nu se stingă, aşa să nu lăsăm pacatele să stingă sfințenia din sufletele noastre. Să ne iertăm unii cu alţii, ca să nu mai suferim patimile individualismului. Să ne îmbrăţişăm cu toţii ca să nu ne mai despartă mândria şi egoismul. Să ne bucurăm unii de alţii, cinstindu-ne întru preţuire, iar nu destrăbălându-ne întru batjocorire (a celor sfinte sau a unora către alții).Să nu transformăm zilele Învierii în nopțile morții noastre sufleteşti. Să alungăm întunericul saraciei şi al răutăţii prin lumina milosteniei şi a faptelor bune. Şi să fim cu luare aminte la păgubirea sufletească adusă prin filozofiile iluministe (dar nu luminoase).
Se spune că, cu ceva vreme în urmă, într-un oraş a poposit un filosof ateu, care căuta să adune cât mai mulți adepți ai învăţăturii sale. Pentru a avea sorţi de izbândă, a ocupat cea mai mare piaţă a oraşului şi a început să își vestească filosofia lui. Piaţa s-a umplut în câteva minute, iar oamenii ascultau curioşi ce are de spus. Încerca să dărâme credința creștină, lovind în Dumnezeu şi în toată Lucrarea Sa de mântuire a neamului omenesc. Aruncându-şi privirea peste mulţime, filosoful a zărit un preot şi, ca să-şi argumenteze ideile sale, l-a chemat pe preot să spună câteva cuvinte în apărarea credinței creștine, gândindu-se că astfel îl va batjocori pe preot în faţa mulţimii. Preotul a venit în faţă, l-a privit pe filosof cu blândeţe şi cu dragoste şi, privind spre mulţimea de oameni, a strigat: HRISTOS A ÎNVIAT! Iar din piepturile a mii de oameni a răsunat şi mai puternic răspunsul plin de credinţă: ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Să ne marturisim credința, către întreaga lume, prin strigătul bucuriei creştine: Hristos a Înviat! Căci este vremea a răspunde, creştineşte şi curat: Adevărat a Înviat!
Cu această credință dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, sa cântăm împreună cântarea Învierii: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viață dăruindu-le. Amin!
Pr. Blidar Mihai