Vă prezentăm alăturat graficul de colectare a deșeurilor din plastic, grafic al societății de salubritate ASA, companie care operează și pe raza comunei noastre și de la care am primit spre informare și următoarele aspecte:
– începând cu data de 15 martie, societatea ASA a inițiat derularea unui proiect de colectare deșeuri materiale plastice de la cetățeni și societăți comerciale, care-și desfășoară activitatea în comuna Secusigiu. În cadrul acestui program, societatea ASA va asigura saci de plastic (culoare galben – inscripționați cu sigla ASA și cu denumirea tipului deșeului de colectat) la fiecare gospodărie.
– o dată cu livrarea sacilor se va asigura și suportul informațional la fiecare gospodărie, prin care se vor prezenta câteva informații de bază privitor la derularea programului mai sus amintit. Graficul de colectare prezentat evidențiază zilele în care ASA asigură încărcarea acestor tipuri de deșeuri în mașini adecvate.
– o dată cu colectarea sacilor plini, se vor asigura și saci la schimb, existând astfel posibilitatea colectării permanente a acestor deșeuri reciclabile.
– ASA roagă cetățenii ca în ziua stabilită conform graficului, sacii să fie poziționați în fața imobilelor, pentru a fi facilitat accesul la colectarea acestora de către salariații ASA.
– orice alte tipuri de deșeuri colectate în sacii galbeni nu vor fi încărcate în mașinile destinate colectării deșeurilor de tip folie și PET.
– ASA atrage atenția asupra faptului că există posibilitatea ca anumite persoane să colecteze sacii poziționați pe domeniul public înainte ca salariații ASA să ajungă în sector, lucru care contravine grav legislației în vigoare, persoanele respective urmând a suporta rigorile legii.
– toate costurile generate de derularea acestui tip de serviciu (program la care s-a făcut referire anterior) sunt suportate de către societatea ASA.
Spre informarea cetățenilor!
April 3rd, 2014