Seri de evanghelizare la Biserica Penticostală din Secusigiu

DSC_0345 [800x600]Așa după cum ne-am obișnuit, an de an, luna ianuarie este luna în care Biserica Penticostală din Secusigiu organizează seri de evanghelizare pentru toți cei care doresc să asculte  Cuvântul Domnului, pentru toți cei care sunt în căutarea Adevărului vieții pe acest pământ, pentru toți creștinii ce doresc să-și găsească liniștea și pacea sufletească.
„Și anul acesta ușile Bisericii Penticostale din Secusigiu s-au deschis larg pentru toți cei care au dorit să petreacă seri frumoase ascultând cuvântul Domnului și aducând prin prezență și cântec de slavă, cinstire Lui Dumnezeu Cel Atotputernic.”

Serile de evanghelizare de la Biserica Penticostală ne-au arătat din  nou ce comunitate frumoasă avem la această biserică de mare însemnătate a comunei, o comunitate primitoare, cu suflet curat, o comunitate care trăiește fiecare zi cu bucuria slăvirii Domnului și a cuvântului Său. S-a văzut acest lucru la fiecare seară de evanghelizare, când toți cei prezenți s-au putut bucura de o atmosferă plină de evlavie, de smerenie, o atmosferă încărcată de bucuria de a slăvi pe Cel Atotputernic și Iertător.
Fiecare seară a fost una deosebită, cu invitați chemați a propăvădui Cuvântul Domnului, cu invitați chemați a se alătura marii familii a acestei frumoase biserici din Secusigiu.
Printre cei veniți la aceste seri speciale l-am remarcat și pe primarul Cheșa Ilie, care ne-a declarat: „Biserica Penticostală din Secusigiu este o biserică dragă mie, unde vin de fiecare dată cu plăcere, căci mă simt ca într-o mare familie creștină. O familie în care a trăi în comuniune cu Dumnezeu este ceva firesc, ceea ce trebuie să facă fiecare dintre noi. Să trăim cu iubire față de Dumnezeu, cu Dumnezeu în suflet. Mă bucur că am fost în aceste seri alături de întreaga comunitate penticostală, care m-a primit cu căldură și prietenie și cu siguranță că voi mai veni pentru a împărtăși bucuria de a fi în mijlocul acestei frumoase și respectate comunități creștine.”

Vă prezentăm și noi câteva imagini surprinse la serile de evanghelizare, seri de care ne vom aduce aminte mult timp de acum încolo și cu care ne vom reîntâlni anul următor, unde altundeva dacă nu la Biserica Penticostală din Secusigiu.

Both comments and pings are currently closed.