Primul trimestru al anului 2016 a însemnat pentru comuna Secusigiu punerea în practică de către primarul Cheșa Ilie a unor noi investiții prevăzute prin strategia de dezvoltare locală: s-au continuat investițiile în modernizarea școlilor și grădinițelor, s-au amenajat noi tronsoane de trotuare, s-au derulat lucrări de renovare la cămine culturale, s-a investit în pietruirea străzilor.
Putem spune că anul 2016 a început bine, prin derularea unor prime investiții din lista obiectivelor pentru acest an, obiective pe care primarul Cheșa Ilie le-a și prins în bugetul local.
A fost aprobat proiectul
de asfaltare străzi în comună!
Luna trecută primarul Cheșa Ilie a depus la Ministerul Dezvoltării un nou proiect de asfaltare a străzilor din comună. Spunem nou, deoarece comuna Secusigiu a mai avut un proiect de asfaltare a străzilor, prin programul PNDI, dar acum patru ani fostul guvern PSD-Ponta a orprit finanțarea proiectului respectiv.
Noul proiect depus luna trecută la Ministerul Dezvoltării a fost aprobat-ne-a informat primarul Cheșa Ilie, care a precizat: „Prin acest proiect avem prevăzută asfaltarea a 16 km de străzi din comună. Mă bucur nespus că s-a aprobat proiectul, fiindcă de multă vreme doresc să încep asfalatrea străzilor comunei. Este un proiect pe care-l dorim toți cei care locuim în comuna Secusigiu și pot spune că prin aprobarea acestei investiții s-a îndreptat nedreptatea pe care ne-a făcut-o fostul guvern PSD când a oprit susținerea programului PNDI și implicit ne-a tăiat finanțarea asfaltării străzilor.
Acum însă, noul proiect a fost aprobat de guvernul Cioloș și în acest an vom putea executa primele lucrări de asfaltare străzi.”
Ample lucrări de pietruire străzi
Programul primarului Cheșa Ilie de întreținere drumuri în comună a început anul acesta printr-o serie de pietruiri străzi în localitatea Satu Mare, astfel de lucrări de pietruire urmând a continua gradual și în Munar, Secusigiu și Sânpetru German.
„Când am fost ales prima dată primar, acum 8 ani de zile, am găsit toate străzile comunei într-o stare de degradare avansată. Atunci, am demarat investiții majore de pietruire a străzilor comunei. Din acel moment, an de an s-a intervenit pentru întreținerea drumurilor, dar abia acum am trecut la o nouă etapă de pietruire străzi, lucrări ce sunt în execuție. Am fost surprins să-l aud pe acel consilier Grad, care locuiește la Felnac, inventând noi aberații: cum în toți acești ani nu a fost capabil să întocmească 1 proiect pentru comună, nu a fost capabil să aducă cel puțin 1 leu pentru comună, pentru a ascunde aceste nerealizări, tot timpul s-a legat că nu se face( dar el nu făcea nimic)….și inventa ceva, mai venea cu câte o minciună, iar acum, că se intervine pentru întreținerea străzilor, culmea, iarăși nu-i convine….că se face prea mult….și că se otrăvește lumea prin lucrările de pietruire. Te și doare mintea când vezi cât poate să mai mintă acest om, sau ce mai poate născoci. Îmi pun întrebarea, oare la el, la Felnac, tot cu lucruri din acestea se ocupă?”- a declarat primarul Cheșa Ilie.