A sunat din nou clopoţelul. Un nou an şcolar a început. Clasele au prins din nou viață, vocile elevilor răsunând iarăși în acest nou an școlar.
Cei mai mici dintre elevi, plini de emoție și cu buchete de flori în mână, au intrat pentru prima dată în clasele care patru ani de acum încolo îi vor găzdui. Părinții și ei prezenți, i-au încurajat și i-au predat spre pregătire profesorilor.
De acum încolo acești profesori vor fi al doilea părinte pentru fiecare dintre elevi.
Noul an școlar a început cu mare fast, printr-un careu ce a avut loc în curtea școlii, în prezența primarului Cheșa Ilie, a doamnei director, a preotului paroh al Bisericii Ortodoxe din Secusigiu, a cadrelor didactice, elevii, însoțiți de părinți, întâlnindu-se din nou cu activitatea școlară.
A fost un moment al emoțiilor, dar și al bucuriei, un moment unic în viață pentru fiecare școlar.
A început școala! E toamnă iar … și ne place toamna! șopteau emoționați elevii în curtea școlii din Secusigiu, luni, 12 septembrie, 2016. Chiar dacă în locul vacanței de vis, cu soarele care zâmbea ziua intreagă, acum sunt gutuile pline de puf, mustul dulce și zile de studiu intens, elevii au fost bucuroși și au trăit, cu sufletul la gură, emoția primei zile de școală.
Revin la școală în fiecare toamnă, dornici de reîntâlnirea cu cărțile, cu colegii, cu domnii profesori și învățători, chiar dacă gândurile lor se mai întoarc, din când în când, la minunatele zile ale vacanței. Mintea și sufletul elevilor se deschid din nou spre frumusețea cunoașterii, a învățăturii, fără de care nicio vacanță nu ar mai veni!
Anul școlar 2016-2017 și-a deschis așadar larg porțile, iar forfota și veselia din curtea școlii, dar și din sălile de clasă primitoare, promit de pe acum un an școlar încununat de succese.
Elevi, nu uitați: doar prin educaţie veţi putea fi proprii voştri stăpâni şi veţi putea face alegerile potrivite pe mai departe in viaţa personală. Nicolae Iorga spunea: ” Şcoala este tot ce vezi şi tot ce auzi. Ea trebuie să te înveţe să fii propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Aşadar, parafrazându-l pe marele om de cultură, dragi elevi, să aveţi încredere că ceea ce veţi realiza la școală, va însemna enorm de mult de mult pentru formarea voastră profesională, pentru viitorul vostru!
Vă lăsăm acum în compania câtorva imagini de la deschiderea acestui an școlar de la școala din Secusigiu, imagini care grăiesc de la sine despre emoțiile deschiderii claselor de curs pentru elevi.
Urez tuturor elevilor să aibă un an plin de succese și cu multe împliniri. Școala, ca și etapă importantă a vieții, reprezintă locul în care fiecare elev se formează ca personalitate, își descoperă aptitudinile, își dezvoltă comunicarea, se pregătește pentru viață. Școala reprezintă instituția fundamentală unde se acumulează cunoștințele necesare pentru reușita în viitor a fiecărui elev de astăzi. De aceea, școala trebuie luată foarte în serios de către fiecare elev și eu sper că toți elevii care învață la instituțiile școlare ale comunei noastre vor face acest lucru. Avem dascăli dedicați, care cu siguranță vor face tot posibilul pentru ca elevii să beneficieze de o pregătire școlară cât mai bună.
Din punct de vedere al administrației locale, s-au alocat sumele necesare bunei desfășurări a acestui an școlar, sume pe care, conform legislației în vigoare, conducerea școlii le întrebuințează după cum consideră că este necesar pentru bunul mers al procesului de învățământ.
Cât privește începutul anului școlar, cu siguranță că cei mai mici dintre elevi au pășit cu emoție pragul școlii, iar auzul primului clopoțel a reprezentat ceva nou pentru ei. Sunt convins că aceste emoții vor dispărea cât mai repede și cei mai mici dintre elevi vor forma un colectiv unit, și vor învăța cât mai bine. Îmi doresc ca și pe viitor instituțiile școlare ale comunei să-i pregătească cât mai bine pe acești minunați copii, astfel încât să acumuleze bagajul de cunoștințe necesar pentru viitor, instițuții pe care le voi sprijini în continuare în tot ceea ce întreprind pentru asigurarea unui climat școlar îndreptat spre pregătire și performanță.
Părinților le doresc să aibă copii cât mai silitori, elevilor să obțină note cât mai mari, iar dascălilor să se bucure numai de rezultate bune cu elevii pe care îi pregătesc.
Primar
Cheșa Ilie