Daruri pentru copiii din comună!

dsc_5480-800x600Când vorbim de Crăciun, ne amintim de anii copilăriei, când toți așteptam să vedem cadourile de sub brad, să vedem cât de îndestulător e sacul moșului. Crăciunul înseamnă a dărui, din inimă, înseamnă bucurie, înseamnă colindă, înseamnă familie reunită în jurul bradului. Am văzut toate aceste caracteristici ale Crăciunului la acțiunea întreprinsă de primarul Cheșa Ilie împreună cu Asociația de Voluntari Cetatea Aradului, copiii de la grădinițe și școli primind cadouri de Crăciun! A fot o acțiune din suflet, pentru copiii din comună! Astfel, în colaborare cu asociația de voluntari, primarul Cheșa Ilie a reușit să ofere cadouri copiilor de la grădinițe și școală, aducând bucurie în iniile lor, despre toate acestea primarul Cheșa Ilie declarându-ne:„ Aât eu, cât și Consiliul Local ne-am fi dorit să putem achiziționa direct cadouri mult mai multe pentru copii, la fel cum a fost anul trecut, dar, din păcate, conform reglementărilor legale Primăia nu mai poate face acest lucru, fapt specificat și de Curtea de Conturi. Mă bucur însă că avem această bună colaborare cu asociația de voluntari din Arad, prin care și acum s-au putut oferi cadouri copiilor, nu la fel de consistent însă cum mi-aș fi dorit.”
A dărui înseamnă a aduce bucurie, iar primarul Cheșa Ilie, alături de asociația de voluntari Cetatea Aradul asta a făcut! Pentru copiii din comună! Felicitări domnule primar, ați dovedit din nou că vă pasă de copii, că știți ce înseamnă Crăciunul!
Ca urmare a acestei acțiuni, copiii de la școli și grădinițe au primit  cadouri de Crăciun, la fel cum de altfel s-a întâmplat în fiecare an! Încă o dată felicitări!

Both comments and pings are currently closed.