Cetăţi şi localităţi din hotarul comunei Secisigiu azi dispărute (continuare din numărul precedent)

La 30 martie 1330, familia nobiliară Gara primeşte posesiunile Felnac şi Swervusdey (Servusdey). Tot în această perioadă, descendenţii familiei Herman, de origine germană, primesc stăpânirea localităţii Biserica Rotundă. Lui Lack, fiul lui Dionisie din neamul Herman, îi este reconfirmată posesiunea şi în perioada angevină, iar numele său nobiliar va deveni Laczkfi.  Aici se va construi un castel, iar domeniul se va întări, astfel că unii dintre descendenţii familiei vor deveni comiţi de Cenad, iar alţii canonici ai capitlului de aici. De exemplu, la 13 august 1412, magistrul Ladislau de Kerekeghaz donează altarului Sfintei Fecioare din biserica Sfântul Gheorghe din Cenad darea (nona) din via sa din Podgoria Aradului, împreună cu veniturile unei mori de pe Mureş, cu condiţia ca după moartea sa călugării de aici să facă ruugăciuni detaliate pe zile şi pe anotimpuri pentru pomenirea sa.  Ultimul dintre descendenţi, rămas fără moştenitori direcţi, îşi va întocmi testamentul şi va lăsa donaţii bogate de pământuri, vii, mori şi diverse obiecte de valoare mănăstirilor de la Igriş, Cenad şi Arad. După moartea sa, în anul 1426, domeniul feudal reintră în posesia regelui, care-l donează apoi familiei de Gara, ce avea şi alte proprietăţi în zonă. Pentru scurtă vreme, domeniul Biserica Rotundă a făcut parte din feuda lui Andrei Botos de Harapko, comite de Timiş, iar de la acesta a intrat la data de 24 februarie 1454 în posesia Huniazilor.Aceştia  plătesc pentru el suma de 2.000 de florini de aur. Timp de zece ani, Huniazii folosesc domeniul Biserica Rotundă, după care, în anul 1464 domeniul este donat familiei Jakšić. Mai târziu, în anul 1480, în urma unor neînţelegeri şi încălcări de posesii între familiile nobiliare Jakšić şi Doczy, aflăm şi numele a patru iobagi de pe domeniul Biserica Rotundă. Este vorba despre iobagii George Domb, Nicolae, fiul lui George, de Simon Turcu (Török) şi de Marcu Bozza (Boţa ?) Peste încă doi ani, la 1482, aflăm despre încă doi iobagi, Nicolae Sârbu (Rácz) şi Toma Ihasz, prădaţi de bunurile lor de către oamenii familiei Doczy. Cele mai mute nume sunt româneşti, iar sârbii, mai puţini la număr, apar mai ales după anul 1480, când comitele Pavel Chinezu, dar şi familia Jakšić colonizează mai mulţi sârbi în aceste locuri. Alături de nume care descriu meserii (cizmar, croitor, aurar etc.), în actele vremii apare menţionat şi un voievod (Vajda), atât la 1480, cât şi în anul 1504, când Simon Voievod (Vajda), alături de alţi 29 de iobagi din Biserica Rotundă sunt amintiţi nominal ca luând parte la conflictele stăpânilor.  Existenţa voievodului indică persistenţa vechiului mod de organizare românesc şi, implicit, populaţia românească majoritară din Biserica Rotundă. Prezenţa  familiei Jakšić, care şi-au ridicat şi un castel, precum şi numărul destul de mare de locuitori, ridică statutul Bisericii Rotunde la rangul de târg. La 1404 este menţionat castelanul Lazăr Laczkfi, iar în anul 1486, tot cu rangul de castelan de Rotunda Ecclesia, este pomenit şi Ladislau Jakšić. Dacă răsculaţii lui Gheorghe Doja distrug fortificaţiile din jurul castelului,  nu afectează în mare măsură şi viaţa comunităţii iobagilor de aici, deoarece în anul 1558, defterul otoman înscrie aici 60 de case. Dar, după nici trei ani, în defter mai sunt consemnaţi doar 11 capi de familie români şi sârbi, care deţin împreună un număr de 2.295 de oi. În anul 1597, principele ardelean Sigismund Báthory donează feuda Kerekeghaz unuia dintre apropiaţii săi, iar în anul 1663, o nouă donaţie menţionează că satul este pustiu. Tot aşa apare şi în anul 1723 pe harta lui Mercy, când este pomenit documentar pentru ultima oară.
Continuare în următorul număr al ziarului!