Stimaţi locuitori ai Comunei Secusigiu, după cum ştiţi firma SC GAUSS SRL Timișoara, în colaborare cu Primăria Secusigiu şi cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară execută proiectul Completarea Sprijinului Financiar acordat de UE pentru Restructurarea Agriculturii în România” (CESAR). În Judeţul Arad numai 5 comune beneficiază de acest sprijin financiar acordat de Bancă Mondială, de asemenea sunt 31 de comune pe toată ţara care sunt implicate în acest proiect şi aici vreau să remarc implicarea totală a domnului Primar Ilie Cheșa, care cu eforturi deosebite, a reuşit să câştige susţinerea politică şi nu numai pentru ca acest proiect să se desfăşoare şi pe teritoriu Comunei Secusigiu.
Pe această cale vreau să aduc mulţumiri colectivului Primăriei Secusigiu pentru sprijinul necondiţionat pe care l-am primit şi de asemenea îl primim în legătură cu ducerea la bun sfârşit a acestui proiect.
În cadrul proiectului desfăşurat pe raza comunei Secusigiu vă prezentăm stadiul lucrărilor efectuate şi în curs de efectuare:
La această dată, la nivelul comunei s-au finalizat măsurătorile pe întreg extravilanul comunei, terenuri agricole şi neagricole şi de asemenea s-au finalizat măsurătorile pe 3 din cele 4 localităţi apartinatoare: Satu Mare, Munar şi Sînpetru German, urmând ca în perioada imediat următoare să se finalizeze măsurătorile pe localitatea Secusigiu. De asemenea s-au finalizat sau sunt în curs de finalizare procesele de colectare a actelor.
S-a început şi suntem în proces avansat de prelucrare a datelor din teren şi a legăturii dintre terenuri şi actele de proprietate referitoare la terenurile respective.
Referitor la colectarea actelor aş dori să fac câteva precizări:
După cum s-a discutat la întâlnirile cu proprietarii, organizate în cadrul acestui proiect, se vor intabula proprietarii terenurilor pe baza actelor autentice acestea fiind:
-Titlu de proprietate
-Acte notariale de orice natură care arată că terenul a fost dobândit prin acel act notarial
-Acte administrative emise de diferite instituţii (OCPI, primărie, prefectură)
-Hotărâri Judecătoreşti definitive şi irevocabile, etc
Am făcut aceste precizări pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră şi a vă aduce şi pe această cale la cunoştinţă că acele “contracte de lada”, înţelegeri între părţi sau orice altfel de hârtii de mână făcute între diferiţi proprietari nu pot fi trecute în cartea funciară.
Avem rugămintea să acordaţi tot sprijinul dumneavoastră echipelor de teren care se află pe raza comunei Secusigiu pentru a putea termina măsurarea tuturor proprietăţilor.
De asemenea avem rugămintea ca acei proprietari care nu s-au prezentat la Primărie cu actele de proprietate pe terenuri sau pe case să o facă în cel mai scurt timp pentru a putea finaliza procesul de colectare a actelor de proprietate.
În perioada următoarelor luni vom încerca să finalizăm procesarea datelor şi finalizarea proiectului. Va fi o perioadă de contestaţii în care fiecare dintre dumneavoastră va putea să consulte datele afişate de noi la sediul fiecărui punct de colectare din toate localităţile aparținătoare şi de asemenea de a pune întrebări sau a sesiza eventuale neconcordanţe între actele pe care dumneavoastră le-aţi depus la punctele de colectare şi datele care sunt afişate.
A relatat managerul de proiect Smarandache Marius
Intabularea sistematică a imobilelor din comuna Secusigiu
March 16th, 2013