Să spunem lucrurilor pe nume, adevăr și nu minciună!

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERADragi concetățeni, mă văd nevoit să fac unele precizări, datorită faptului că au început să fie distribuite prin comună anumite foi volante, în care minciuna este la ordinea zilei. Spun minciuna, fiindcă am constatat cu surprindere, probabil la fel ca și dumneavoastră, că un anumit individ, Grad Gheorghe, se laudă că a făcut totul în comună. Mă mir că nu a spus că el este cel care a pus coada la prună, sau că a inventat roata! Da, mă mir că nu a spus și aceste lucruri, fiindcă cu toții îl știm în stare de așa ceva. Omul fabulează și pretinde că face câte și mai câte, doar l-ar crede cineva. Cu toții știm cine este acest individ, care datorită conjuncturii a reușit într-un final să prindă și el un loc de consiler local, primul, cred și ultimul din cariera sa. Nu de alta, dar cu toții v-ați lămurit ce hram poartă. Spune că-l interesează de Secusigiu, dar în realitate nu-i pasă deloc. Este singurul consilier care a votat tot timpul contra proiectelor noastre, este practic un fel de Gică Contra! Mi-am spus să nu iau atitudine la gogomăniile spuse de acesta în fițuicile sale, dar mulți cetățeni mi-au transmis să o fac fiindcă este inadmisibil ca acest individ să mintă că a făcut ceva bun pentru comună! Omul nu a făcut nimic benefic pentru comuna noastră. Ba mai mult, reprezintă PSD în comună, iar reprezentații PSD de la Consiliul Județean au avut tupeul să ceară în ședința de buget de la această instituție să se ia din banii comunei Secusigiu 3 miliarde lei vechi și să se dea la alte comune! În loc să ajute comuna noastră, ei au cerut să ni se ia banii! Toate acestea pot fi verificate la Consiliul Județean Arad! Vă dați seama doar din aceasta cât de mult îi pasă acestui individ de comună, când partidul său, PSD, a vrut să ia banii comnei și să-i mute în alte părți!Vorbește despre proiectul rețelei de apă a comunei, proiect inițiat de mine încă de acum 4 ani, când acest Grad nici măcar nu era consilier local. Vorbește însă acum de acest proiect, fiindcă întâmplător a auzit de el, aflându-se în Consiliu Local când am făcut rectificarea de buget. Vorbește de podul de la Sânpetru German, construcție împotriva căreia s-a opus tot PSD, adică tot partidul lui!
Mai spune că anumite investiţii sunt făcute fără bani de la Primărie. Ar trebui să fiu felicitat pentru că n-am cheltuit din banii noştri şi am reuşit să aducem bani din altă parte. Nu suntem o comună bogată şi orice sume atrase fie de la Consiliul Judeţean, fie de la Guvern sau bani europeni ne sunt foarte folositori. Am fost acuzat şi de faptul că nu am nici un merit în atragerea acestor bani, dar cei care mă denigrează ar trebui să ştie că eu sunt adeptul muncii în echipă., Iar din această echipă fac parte atât cei care lucrează în primărie, cât şi oameni de calitate precum Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, deputatul Eusebiu Pistru, originar din comuna noastră, senatorul Constantin Traian Igas sau Iustin Cionca, cel care ne-a reprezentat în perioada 2008-2012 în Camera Deputaţilor şi începând din acest an ne va reprezenta în Parlamentul European. Toți sunt oameni care au demonstrat cu fapte că au sprijinit proiectele comunei, cum ar fi modernizarea iluminatului public,pietruirea  drumurilor, implementarea rețelei de alimentare cu apă ,construirea podului de la Sânpetru German și alte proiecte concrete prin care s-a ridicat nivelul de trai al locuitorilor din comuna noastră. Împreună, am reuşit să aducem bani pentru diferite investiţii, împreună am reuşit să finalizăm podul care leagă comuna noastră de oraşul Pecica, împreună am reuşit să atragem finanţare pentru drumul Secusigiu-Felnac-Arad, fonduri blocate în 2012 de către Guvernul Ponta. Cei care spun că nu am nici un merit nu ştiu cum funcţionează administraţia, cum trebuie făcut un proiect. Banii nu vin pe «ochi frumoşi», ci datorită muncii noastre comune. Poate la alte primării, cu primari PSD, din Moldova sau Oltenia,banii vin prinsimpla  semnătură a lui Liviu Dragnea, la Secusigiu vin pentru că avem proiecte şi oameni de valoare care ne ajută.
Nu am o problemă că se spun minciuni la adresa mea, dar mă deranjează că este atacată Primăria, oamenii care lucrează aici, Școala, voluntarii SVSU, de fapt sunti jigniţi toţi oamenii din comună. Face toate aceste probabil fiindcă a văzut că nu-l bagă nimeni în seamă, că toți știu cine este și atunci încearcă orice să se facă remarcat. Nu prea are însă cu ce, este doar în trecere prin comuna noastră, locuința lui fiind de fapt în Felnac!
Am dorit să vă informez așadar cum stau lucrurile de fapt, fără a dori să intru în polemică cu acest individ care se laudă de fiecare dată cu lucrurile făcute de alții. Nu-i port ranchiună, fiindcă pentru mine și cred că și pentru dumneavoastră nu reprezintă nimic, nu ne interesează persoana lui. Probabil că vor mai fi și alte minciuni la adresa mea și a altora, dar, după cum se spune, fiecare face ce știe mai bine! Noi muncim pentru comună, ne străduim să aducem bani în comună, iar alții se laudă cu munca noastră! Îi lăsăm să se laude, dar minciuna are picioare scurte și iese de fiecare dată la iveală! Mai aștept să spună că a fost și primul om care a mers pe lună și așteaptă să-l felicităm pentru performanță. Orice este posibil când cineva crede ce visează!

Both comments and pings are currently closed.