HRAMUL BISERICII ORTODOXE SÂRBE DIN SATU MARE

DSC_6500_resize [800x600]Duminică, 16 noiembrie 2014, cu ocazia praznicului Aşezării moaştelui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sârbii din Satu Mare au sărbătorit hramul bisericii lor şi totodată cea de-a 225-a aniversare a acesteia. În măsura posibilităţilor modeste, comunitatea sârbă din Satu Mare (care numără în jur de 120 de suflete) a marcat într-un mod cât se poate de solemn această sărbătoare.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de vicarul Episcopiei ortodoxe sârbe a Timişoarei, părintele stavrofor Marinco Marcov, alături de părintele paroh Radoslav Stoicov şi de diaconul Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, părintele Miodrag Iovanovici. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, care a prilejuit celor prezenţi la slujbă un adevărat moment de bucurie sufletească. Trebuie menţionat că acelaşi cor a participat la Sf. Liturghie în biserica sârbă din Satu Mare în urmă cu exact 29 de ani! Atât ecteniile preoţior, cât şi rugăciunile cântate cu măiestrie de către cor au lăsat o impresie puternică asupra enoriaşilor prezenţi.
În cuvântul de învăţătură, precucernicul părinte Marinco Marcov a evidenţiat truda enoriaşilor sârbi din Satu Mare, care, alături de parohul lor, au o grijă exemplară faţă de biserica lor. De asemenea, părintele vicar şi-a manifestat bucuria pentru faptul că mulţi oameni născuţi în Satu Mare – care astăzi nu mai locuiesc aici – nu-şi uită satul natal şi biserica-mamă. Părintele paroh a mulţumit la rândul său atât pentru împreuna slujire şi cuvântul de învăţătură, cât şi corului timişorean pentru prezenţa deosebită la această sârbătoare.
Spre sfârşitul slujbei, după datină, a fost făcut înconjurul bisericii cu citirea evangheliei şi s-a oficiat slujba de pomenire pentru toţi enoriaşii parohiei sârbe Satu Mare trecuţi la Domnul.
Naşul rugii din acest an a fost fiul satului, d-l prof. univ. dr. Duşan Popov, împreună cu familia sa.
Conform tradiţiei, în orele după-amiezii a fost oficiată slujba Vecerniei, urmată de slujba tăierii colacului. A slujit părintele protopop al Aradului Ognean Plavşici, împreună cu preoţii: Pera Ilievici, paroh la Sâmpetru Mare, Dina Ciocov, paroh la Sânnicolau Mare, Milovan Milin, paroh la Nădlac, Veroliub Brânzei, paroh la Saravale, Nicolae Vornicu, parohul român din Satu Mare şi Radoslav Stoicov, parohul bisericii sârbe din Satu Mare.
De-a lungul întregii zile, atât la Sf. Liturghie cât şi la vecernie, deşi a fost zi de alegeri, a fost prezent primarul comunei Secusigiu, d-l Ilie Cheşa. În orele după-amiezii au mai fost prezenţi d-l Ognean Crîstici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România, doamna Zora Cechici, preşedinta organizaţiei locale a USR din Satu Mare, cât şi domnii Milovoi Silaşchi şi Dragan Voştinar, preşedinţii organizaţiilor USR din Arad şi Arad-Gai.
La Vecernie predica a fost rostită de părintele Plavşici, care a vorbit despre importanţa adunării la rugăciune în sfânta biserică. Părintele paroh Stoicov s-a adresat cu cuvinte alese colegilor preoţi şi enoriaşilor, mulţumindu-le pentru prezenţa la această sărbătoare, iar naşilor pentru organizarea în bune condiţii a festivităţilor şi pentru darul făcut – un set complet de acoperăminte pentru Sf. Masă, Sf. Altar şi mobilierul din biserică.
Respectând tradiţia, rolul de naş al rugii pentru anul viitor a fost preluat de d-l Tihomir Petcov, împreună cu familia sa.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, hramul bisericii sârbe din Satu Mare a fost un prilej de bucurie ca atât sârbii care trăiesc aici, cât şi cei care sunt doar născuţi aici, împreună cu invitaţii lor, să se întâlnească la rugăciune, dar şi să socializeze, să depene amintiri…
Aşa cum o face de atâtea secole, Biserica i-a adunat în acelaşi loc, şi în acelaşi spirit de sărbătoare.
Deian Popov

Both comments and pings are currently closed.