Ne pregătim să întâmpinăm marea Sărbătoare a Nașterii Domnului și noul an 2016. Este momentul din an când trebuie să fim mai buni, mai toleranți și să ne punem în balanță atât realizările, cât și planurile de viitor. Este o perioadă din an tocmai potrivită pentru a uita de rele şi pentru a urma pilda sfântă în care bătrânii înţelepţi ne învaţă că ”Dar din dar se face rai!”.
La fel de bine, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne aminteşte nouă, muritorilor de rând, că suntem oameni şi am venit pe pământ să învăţăm să facem fapte bune. Crăciunul poate să ne aducă tuturor schimbări numai în bine, pentru că marea sărbătoare ne aminteşte că oriunde am fi ne leagă sacrul legământ al credinţei.
Gândurile mele se îndreaptă spre toţi cetățenii comunei noastre, cărora le doresc ca aceste Sfinte Sărbători să-i găsească alături de cei dragi, în fericire şi belşug, să-şi păstreze spiritul tolerant şi dorinţa de a trăi mai bine.
Acest an care se apropie de final a fost un an cu bune și rele, cu realizări, dar și dezamăgiri, un an pe parcursul căruia noi, cei din administrația locală, am depus toate eforturile pentru găsirea soluțiilor optime de implementare a unor proiecte necesare pentru dezvoltarea comunei. În acest sens, am drămuit responsabil fiecare resursă financiară a bugetului local, încercând o prioritizare cât mai eficientă a cheltuielilor destinate investițiilor, luând în considerare acoperirea unei palete cât mai largi de activități benefice comunității noastre locale. De asemenea, am încercat accesarea unor fonduri suplimentare pentru investiții, făcând referire aici la sume obținute prin fonduri europene, programe guvernamentale, sau de la Consiliul Județean. S-au depus toate eforturile pentru buna administrare a comunei în contextul economic al acestui an, motiv pentru care sperăm că dumneavoastră, cetățenii, sunteți mulțumiți de ceea ce am putut realiza în anul 2015.
A fost un an în care, în calitate de primar, am avut o colaborare deosebit de bună, cu viceprimarul Onu Gavril Petru, cu aparatul administrativ al Primăriei și Consiliul Local, cărora le mulțumesc pentru susținere.
Îmi doresc ca 2016 să fie un an în care vom consolida ceea ce am început, continuând eforturile de modernizare a localităților comunei noastre. În egală măsură îmi doresc să fie un an plin de începuturi trainice pentru viitor, un viitor pe care să îl clădim împreună și tot împreună să ne bucurăm de el.
Vă transmit tuturor un Crăciun fericit, sărbători pline de optimism, încredere, sănătate și un An Nou plin de bucurii!
SĂRBĂTORI FERICITE!
LA MULȚI ANI!
Primar Cheșa Ilie
Un gând la final de an!
December 26th, 2015