La inițiativa domnului Primar, Cheșa Ilie, Administrația comunei Secusigiu a venit cu propunerea unei Strategii de Dezvoltare a comunei Secusigiu 2014-2020, perioadă aleasă după modelul Uniunii Europene, dorindu-se o aliniere la exemplul propus de aceasta.
În acest sens, Consiliul local a fost rugat să vină cu idei de proiecte, care să acopere nevoile și să vină în ajutorul dezvoltării comunității noastre pe viitor. În același timp a fost format un Comitet care să se preocupe de această strategie; comitet alcătuit din medici, preoţi, pastori, agricultori, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai tuturor minorităţilor din comună.
La sfârşitul lunii august a avut loc prima întrunire a Comitetului pentru Strategia de Dezvoltare a comunei Secusigiu, la care a participat şi un consultant, care să faciliteze modul de desfaşurare a acestei prime şedinte şi să ajute la identificarea nevoilor, respectiv la eventualele posibilităţi de soluţionare a acestora. La acest apel, cei convocaţi au răspuns într-un număr mare și au fost deschiși la formularea unor idei de proiecte necesare de pus în practică în perioada propusă.
Următoarea etapă ce urmează a fi desfășurată este realizarea unui sondaj de opinie în rândul cetățenilor, pentru a putea parte părerile asupra celor propuse deja de Comitetul desemnat, cât și de a identifica alte nevoi sau posibile proiecte din perspectiva acestora.
Cetățenii sunt rugați să dea curs și să ia cât mai în serios această campanie de cercetare, scopul ei fiind acela de a ajuta la soluționarea problemelor și necesităților încă neacoperite prin mijloacele de până acum.
Constituirea comitetului pentru Strategia de Dezvoltare a comunei!
August 14th, 2013