An de an am avut cuprinse în lista de investiții proiecte prin care să aducem un plus modernizării comunei, localităților Secusigiu, Sânpetru German, Munar și Satu Mare.
An de an, am gândit investițiile pe care le-am făcut în comună având în vedere structura reală a bugetului local și ne-am întins doar cât s-a putut din punct de vedere financiar, considerând mereu că dacă vrem să avem o comună cu perspective pentru viitor, atunci trebuie să fim realiști, să ne bazăm în primul rând pe resursele noastre și doar apoi pe ceea ce putem obține prin finanțări guvernamentale, europene, sau cu sprijin de la Consiliul Județean Arad.
Astfel am conceput strategia de dezvoltare locală, o strategie prin care nu a fost an să nu punem în practică investiții necesare și utile în dezvoltarea și modernizarea comunei Secusigiu.
Prin toate acestea am arătat că strategia de dezvoltare a comunei a fost și este una corectă, cu rezultate concrete, gândită pe perioade multianuale, deoarece nimic nu se poate face dintr-o dată.
Toate s-au realizat rând pe rând, în timp, iar rezultatele se văd astăzi prin prisma proiectelor de investiții puse în practică, precum și prin proiectele câștigate.
Cele mai recente lucrări aflate în derulare pe raza comunei au cuprins:
-începerea lucrărilor la renovarea interioară a Primăriei, care cuprinde și reabilitarea birorilor personalului admin istrativ
– amenajarea prin pavare a zonei Primăriei din Secusigiu, platou și trotuare pavate
– reabilitarea exteriorului Primăriei prin lucrări de termoizolare, tencuire și zigrăvire
– la grădinița nouă din Secusigiu lucrărm la avizele ISU și DSP, pentru ca din toamnă să putem deschide oficial grădinița
-au început lucrările de între-ținere a drumurilor comunale
Am și o veste bună, în curând începem asfaltarea de străzi în Satu mare, Munar și Sânpetru German
Vă voi spune mai multe despre proiectele pentrru acest an în numărul următor al publicației locale, după ce avem definitivat și aprobat bugetul local.
Așa cum am pus în practică până acum toate proiectele pe care le-am prevăzut pentru bunul mers al comunei, așa și anul acesta, ceea ce am prevăzut ca investiții se va realiza, având în plan o serie de noi proiecte utile și necesare pentru buna evoluție a comunei, despre aceastea preferând însă să vorbesc la momentul oportun, mai precis, atunci când le vom pune în practică, rând pe rând, deoarece niciodată nu mi-a plăcut să discut decât la concret, prin fapte.
Ce pot să vă mai spun, decât că, atât eu, ca primar ales de către dumneavoastră, cetățenii comunei, cât și domnul viceprimar și majoritatea consilierilor locali, avem maturitatea politică și administrativă de a găsi consens în toate, axându-ne într-un mod serios și corect asupra problemelor administrative ale comunei, căutând mereu să promovăm în comună un climat de liniște și bună înțelegere, spre deosebire de alții ce caută doar zânzania și gâlceava.
Astfel, am reușit la Secusigiu, chiar dacă unii au mai încercat și încearcă să aducă o atmosferă de răutate și ură în comunitatea noastră locală, să realizăm proiecte necesare și utile pentru comuna noastră, ceea ce ne dorim și pe mai departe.
Avem proiecte ambițioase pentru acest an și sperăm să obținem finanțările dorite, chiar dacă, cu regret constat, pentru a nu știu câta oară, că aceleași persoane care an de an au ponegrit administrația locală, continuă să facă și acum același lucru, dorind, din invidie și interes personal, să nu putem să punem în aplicare ceea ce ne dorim pentru comuna noastră.
Mereu le-am arătat însă acestora că noi, cei care locuim în comuna Secusigiu, suntem o familie unită care știm să trăim ca o comunitate frumoasă și știm să ne urmăm țelul, pentru binele comunei Secusigiu.
Primar Cheșa Ilie