Copii din Secusigiu în tabără la Moneasa!

Luni, 28 iulie 2014, primarul comunei Secusigiu, domnul Ilie Cheșa, a condus un grup de copii din comuna Secusigiu la plecarea în Tabăra Eco-Culturală Moneasa 2014.
Locurile în tabără au fost oferite domnului primar, pentru copiii din comuna noastră, de către compania S.C. PETROSANTANDER ROMANIA S.R.L., și se datorează unor relații de excepție existente între domnul primar Ilie Cheșa și conducerea companiei, în cadrul Protocolului de Colaborare semnat între Primăria Comunei Secusigiu și compania S.C. PETROSANTANDER ROMANIA S.R.L.
Compania S.C. PETROSANTANDER ROMANIA S.R.L., lider în exploatarea câmpurilor mature de petrol și gaze, care desfășoară operațiuni de exploatare pentru OMV PETROM, a realizat și finanțat proiectul Tabăra Eco-Culturală Moneasa în cadrul programelor de responsabilitate socială a companiei (C.S.R.)
Amplul proiect a fost creat pentru copiii din clasele a III-a, a IV-a și a V-a.
Din Școala Gimnazială Secusigiu au fost selectați, din clasele a V-a primii trei elevi cu cele mai bune rezultate la învățătură și purtare, iar celelalte locuri au fost oferite unora dintre elevii care au dovedit o implicare deosebită în cadrul activităților extrașcolare, copiilor care au făcut numele școlii noastre cunoscut în județ și în țară prin activitățile educative la care au participat, reprezentând cu cinste școala noastră.
Cadrul didactic delegat de conducerea școlii pentru a însoți grupul de copii este învățătoarea Prodan Ana, cu funcția de consilier educativ.
În cadrul taberei au avut loc: lecții de ecologie, lecții de muzică clasică, lecții de mobilitate și de autoapărare, lecții de teatru și basm, lecții de dezvoltare cognitivă.
Esența acestei tabere este conștientizarea fiecărui copil că este bun, inteligent și frumos, deci capabil să își caute orice drum în viitor, indiferent de condiția socială.
Primarul comunei Secusigiu, domnul Ilie Cheșa, grupul de copii și cadrul didactic care i-a însoțit au fost martorii unui eveniment deosebit petrecut în Tabăra Eco-Culturală Moneasa și sunt convinși că S.C. PETROSANTANDER ROMANIA S.R.L. nu se va opri aici, ci își va realiza cu succes misiunea de dezvoltare durabilă.
Mulțumim conducerii companiei S.C. PETROSANTANDER ROMANIA S.R.L. și primarului comunei Secusigiu, domnului Ilie Cheșa, pentru frumoasa vacanță oferită.
Profesor, Lavinia Barbu

Both comments and pings are currently closed.