De ce vin copiii la şcoală? Iată o întrebare pe cât de simplă, pe atât de dificilă. Ca şi cadru didactic, această întrebare m-a surprins, căci mi s-a părut banală, dar când am încercat să răspund la ea, am constatat că nu aveam niciun răspuns care să mă mulţumească. Dar eu? Eu de ce am ales aşa, de ce tocmai …dascăl?
Mereu am privit această „meserie” ca pe o menire, ca pe o chemare, pe care o ai sau nu, pentru această artă care se numeşte „educaţie”.
În educaţie nici o meserie nu o poate egala pe cea sufletească este de părere A. Marie: „Meseria de educator este o mare şi frumoasă profesiune care nu seamănă cu nici o alta, o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează care te dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie în care dragostea e sterilă fără forţa spirituală…” şi cât am mai putea continua.
În această meserie nu ai timp să te plictiseşti, nu ai timp să măsori trecerea timpului decât să constaţi că au venit micuţii bobocei şi ….deja au şi plecat în clasa a V-a…. lăsând un gol imens pe care însă îl vor umple încet-încet micuţii care vin din urmă de data aceasta în clasa pregătitoare.
Dascăl pentru că poţi fi tot ce îţi doreşti: sculptor de suflete, artist pictând în culori vii amintirile copilăriei, actor, regizor, producător, poet, manager, mediator, partener, prieten.
Dascăl pentru că poţi să te joci, să fii tânăr mereu, pentru că elevii nu te vor lăsa niciodată să simţi povara anilor…
Sunt atâtea motive pentru care poţi să te enervezi, să te înfurii, să strigi, să tuni, să plângi chiar, dar niciodată nu o să regreţi faptul că eşti…DASCĂL.
DIRECTOR, Prof. înv. primar,
PAUL ANGELICA ANA