Tăiatul şi preparatul porcului
În Secusigiu porcii se taie „de la Sân Nicoară până la Crăciun”. În ziua hotărâtă se adună mai multe neamuri. Porcul este jungheat de cineva din familie, dimineaţa. „Ginerele meu îl junghe…Noi am adunat sânge până trăia tata da’ acum nu-l mai strângem..şi atunci îl pârlim cu paie şi după aia il mai luăm şi cu butelia.îl spălăm…nainte îl crăpăm pă spate da acuma s-o luat lumea şi pă burtă îl crapă… Îl spargem, luăm mațele, le spălăm… dar acuma dă când iestă la magazin numai prea le spălăm numa ale subţiri din care făcem tobă. Şfarclă zicem noi.
Mai dămult le spălam cu apă caldă, nu caldă tare, că să rup, şi după aia le făcem cu bicarbonat şi după aia până le-am umplut le-am pus în apă cu şeapă(ceapă)şi cu sare şi când le-am umplut le-am spălat de ceapa aia…Din porc facem şoancă, facem clisă, facem călbăşete, facem cârnaţ, carne.” În călbăşete punem plămân, ficat, rinichi, şorice, măcinăm, punem usturoi, piparcă, piper, le umplem, le ferbem după aia le lăsam să să răcească şi mâne zî îl punem la fum vo două zîle. Şi cârnaţu îl afumăm, ăla vo trii zâle, afumăm tăt şi şfarcla şi şoanca…
Jumările le frijem, le dăm aşa prima dată un foc mai tare să le ieie. că atuncea să roşeşte şi scoate untura dân iele, le stoarcem. Nainte să face săpun dân iele da acuma dă când spălăm cu maşina nu mai. Apoi le macin şi în fiecare pungă pun jumătate dă kilă, 300 dă grame şi iarna fac pogăcele cu ele.’
Pentru şuncă şi clisă se face saramură. Acum carnea nu se mai pune. „Le țânem şasă săptămâni. Sarea o punem pă ochi, avem aşa un lighean mare, punem sare şi atunci punem pă iele, le chicheşte aşe în cadă, punem pă cadă în nailon, că dacă nu punem să mai scurje saramura aia, și le ţânem 6 săptămâni, atunci le scoatem, le spălăm, le lăsăm să se zvânte ta vânt şi atunci le punem la fum câte 4 zâle, 5, 3, depinde cât îi/urnit dă tare şi atunci le scoatem şi le punem în cămară, le mai facem cu piparcă iute, să nu apuce musca la iele şi vara le mâncăm”. (Inf. teren Viorica Ardelean – Ica Gavra – n. 1948)
La tăiatul porcului preparatele gătite erau din porcul proaspăt tăiat „dimineaţa frigem ficat. Dacă era frig tare făceam răchie caldă, crampă, ardem zahărul, punem rachia acolo o facem roşie şi atunci mâncăm ficat cu mujdei cu murături, şi atunci la amiaz facem curechi cu clisă şi papricaş cu carne, cu dă tăt felul mai mult carne cu oase nu cu pecină şi ăla-l făceam uns, cu ceapă multă, multă, ca să fie, că dacă nu punem ceapă zâce că papricaşul nost nu-i bun şi atunci sara făcem sarme și făcem friptură, da, dă trii ori pă zi făceam mâncare… făceam friptură și turce, grofne și bere, vin, răchie, etc.” (Inf. teren Viorica Ardelean – Ica Gavra – n. 1948)
Ziua de Crăciun
În trecut, în ziua de Crăciun, dimineaţa, copiii duceau de pomană, pe la toate neamurile şi pe la vecini, colaci, cârnaţi, nuci şi lumânări. În această zi nu se mătura deloc în casă. Seara în comună se făceau baluri.
A doua zi, după masa, datina este şi azi ca finii să se ducă la nănaş cu daruri. Mai demult duceau colac, cârnaț, plăcintă. Colacul era rotund şi gol.
A treia zi de Crăciun se scotea fânul, care a fost pus sub faţa de masă şi sub masă şi se dădea la vite, pentru spor, iar mâncărurile rămase din Ajun se dădeau oilor.
Anul Nou
Odinioară, în ajunul Anului Nou gospodarii din sat făceau calendarul de ceapă. Se tăia o ceapa in două, se desfăcea şi se înşirau pe o fereastră 12 foi, echivalente celor 12 luni ale anului, în fiecare foaie de ceapă se punea sare şi se lăsa până în ziua de Anul Nou. Lunile echivalente foilor în care sarea s-a topit lăsând apă însemna că vor fi ploioase, iar cele corespunzătoare foilor în care sarea a rămas uscată se credea că vor fi secetoase.
Pentru tineri această seara a fost în trecut o ocazie de a-şi cunoaşte ursitul. Obiceiul se numea Sânvăsâi.
Băieţii şi fetele se adunau la o casă iar gazda pregătea 7 farfurii. Fetele ieşeau pe rând afară iar sub farfurii se puneau diferite obiecte: cărbune, ban, piepten, inel, aşchie de lemn. în funcţie de obiectul, care era sub farfuria ridicată de fată, aşa urma să fie, prin similitudine, viitorul ei soţ. De pildă, dacă sub farfurie era banul se spunea ca va avea un soţ bogat.
Daca sub farfurie era cărbunele, soţul ar fi fost negricios, dacă era inelul, fălos. Obiceiul îl găsim practicat şi în Şetin dar şi în Bătania, semn că în trecut a fost unul general în zonă.
Ziua de Anul Nou fiind o zi de „început”  ţăranii citeau semnele vremii ca să afle cum va fi anul viitor. Dacă ziua de Anul Nou era frumoasă, şi anul viitor ar fi fost bun, iar dacă era ploioasă, se credea că anul care vine ar fi fost rău.