Hramul Bisericii Ortodoxe din Sânpetru German reprezintă un eveniment deosebit, care la fel ca și hramurile celorlalte biserici ortodoxe din comună fac parte din istoria comunei, fiind tradiții reprezentative pentru comuna Secusigiu.
Este frumos să vedem aceste sărbători și astăzi, lucru ce arată existența unei cinstiri a Bisericii, ca instituție de bază și centrală a vieții comunității locale.
Hramul a avut loc de marea sărbătoare a Sființilor Petru și Pavel, care sunt și părinții spirituali ai Bisericii, ocrotitorii acesteia! Astfel, la această dată, toată comunitatea ortodoxă din Sânpetru German a venit la biserică pentru a marca și sărbătorii Hramul Bisericii, pentru a aduce cinstire și rugă în fața lui Dumnezeu!
Slujba a fost oficiată de preotul paroh Mihai Blidar, care i-a avut alături pe preoții parohi din Secusigiu, Satu Mare și Munar, precum și alți preoți invitați, astfel încât totul a îmbrăcat haină de sărbătoare și mare cinstire pentru biserică. Evenimentul i-a avut prezenți și pe primarul Cheșa Ilie, precum și consilieri locali, aceștia venind special pentru a fi alături de comunitatea din Sânpetru German la sărbătoare.
De asemenea, enoriașii au fost prezenți în număr mare, arătându-și astfel susținerea față de biserică și respectul față de cele sfinte. Putem spune că întrega localitate a îmbrăcat haine de sărbătoare, procesiunea specifică precum și respectarea întocmai a obiceiului tăierii colacului arătând că la Sânpetru German sărbătoarea Hramului Bisericii Ortodoxe se bucură de mare cinstire! Așadar și anul acesta Sărbătoarea Hramului a constituit un eveniment de marcă pentru comună, desfășurat după toate tradițiile și obiceiurile. O sărbătoare a tuturor!
In anul 1985 s-au început lucrările de construcţie a noii biserici parohiale, pe fundaţia vechii capele, fiind construita in întregime din caramida.
Slujba de târnosire a noii biserici a avut loc la data de 29 iunie 1991, praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
In perimetrul parohiei au mai fost ridicate şi două troiţe-monument, închinate, atât eroilor neamului nostru românesc, căzuţi pe câmpul de luptă în cele două războaie mondiale, cat şi lui Avram Iancu.
Atât slujba de târnosire a bisericii, cât şi cele de sfinţire a celor două troite-monument, au fost oficiate de un sobor de preoţi în frunte cu întâistătătorul eparhiei, InaltPreaSfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.
Primarul Cheșa Ilie a fost și el alături de comunitatea ortodoxă la acest eveniment plin de semnificație și binecuvântare, cu această ocazie declarându-ne: sunt bucuros că am participat la acest eveniment important al Bisericii Ortodoxe din Sânpetru German, fiindcă sărbătoarea Hramului Bisericii arată că avem aici o comunitatea unită, preotul paroh și reprezentanții Consiliului Parohial ce-i stau alătui reușind să continue această tradiție a marcării sărbătorii Hramului într-un mod special, având pentru aceasta și sprijinul întregii comunități.
Îi felicit atât pe dânsul cât și pe toți cei care-l sprijină, deoarece o comunitate frumoasă este una unită, așa cum suntem la Biserica Ortodoxă din Sânpetru German.
Nu în ultimul rând, felicit nașii de anul acesta, care și-au făcut datoria de a fi alături de biserică, implicându-se activ pentru continuarea frumoasei tradiții a tăierii colacului!
Vă prezentăm și noi câteva imagini de la acest important eveniment religios, urmând a ne reântâlni și anul următor la această mare sărbătoare care face parte din identitatea comunei noastre.
Nașii au fost Vasile Adrian și Mirela, din partea Consililui Județean Arad fiind prezentă doamna consilier județean Dr. Corina Crișan, iar alături de preotul paroh și ceilalți preoți invitați liturghia a fost oficiată de către episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului.