Hramul Bisericii Ortodoxe „Sfântul Gheorghe” din Secusigiu

DSC_3346 [800x600]Pe data de 23 aprilie, Biserica Ortodoxă din Secusigiu și-a sărbătorit Hramul – Sfântul Gheorghe. Sărbătoarea a început încă de dimineață prin liturghia oficiată de preotul paroh Horia Ștefan, alături de preoții ortodocși din comună precum și de preoți invitați la acest moment important pentru biserica din Secusigiu. La liturghie au participat credincioșii din Secusigiu, dar și invitați din alte zone, precum și fii ai satului, veniți special pentru această ocazie de o însemnătate deosebită, atât pentru Biserica Ortodoxă, cât și pentru localitatea Secusigiu. Bineânțeles că primarul Cheșa Ilie și viceprimarul Gavril Onu au fost și ei prezenți la acest eveniment de seamă, cinstind astfel biserica, alături de care sunt de fiecare dată.

După oficierea liturghiei de către preotul Ștefan Horia și preoții invitați, s-a trecut, conform obiceiului, la înconjurarea bisericii, colacul tradițional nelipsind din cadrul ceremoniei. În încheierea praznicului s-a dat și o agapă la Căminul Cultural din Secusigiu, unde toți cei prezenți s-au putut bucura de un frumos spectacol folcloric, spectacol care a readus în fața tuturor frumoasele dansuri populare secusigene, dar și portul popular unic al zonei, purtat cu atâta mândrie și respect de către copiii ansamblului.
În concluzie și anul acesta hramul bisericii a fost sărbătorit după vechile tradiții, într-o atmosferă solemnă, cu respect față de obiceiuri. Imaginile surprinse confirmă, dacă mai era nevoie, importanța acestei zile pentru întreaga comunitate din Secusigiu!

Both comments and pings are currently closed.