Hramul Bisericii Ortodoxe „Sfântul Gheorghe” din Secusigiu

IMG-20180505-WA0017Pe data de 23 aprilie, Biserica Ortodoxă din Secusigiu și-a sărbătorit Hramul – Sfântul Gheorghe. Sărbătoarea a început încă de dimineață prin liturghia oficiată de preotul paroh Horia Ștefan împreună cu preoții invitați anume la acest prilej de sărbătoare pentru biserică.

 La slujba specifică, dedicată hramului bisericii, au participat credincioșii din Secusigiu, dar și invitați din alte zone, precum și fii ai satului, veniți special pentru această ocazie de o însemnătate deosebită, atât pentru Biserica Ortodoxă, cât și pentru localitatea Secusigiu.

După oficierea liturghiei de către preotul Ștefan Horia și preoții invitați, s-a trecut, conform obiceiului, la înconjurarea bisericii, colacul tradițional nelipsind din cadrul ceremoniei.

În încheierea praznicului s-a dat și o agapă frățească.

În concluzie și anul acesta hramul bisericii a fost sărbătorit după vechile tradiții, într-o atmosferă solemnă, cu respect față de obiceiuri,comunitatea ortodoxă a bisericii, arătându-ne din nou că reprezintă o comunitate cu credință-n Dumnezeu,o comunitate, care, alături de părintele paroh Horia Ștefan, știe să sărbătorească așa cum se cuvine atât marile sărbători creștine, precum și momentele de profundă însemnătate pentru biserică, așa cum este Hramul Bisericii.

De asemenea, la eveniment au participat oficialități locale și centrale cum ar fi primarul localității domnul Ilie Cheșa și deputatul Eusebiu Pistru, fiu al locului!Multumim pe această cale familiei Antal Darius si Alina pentru implicare și buna desfășurare a evenimentului!

Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, a fost o zi de mare sărbătoare pentru credincioșii din Parohia Ortodoxă Secusigiu, Protopopiatul Arad, deoarece l-au sărbătorit pe ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’’, ocrotitorul acestei comunităţi, păstorită de pr. Horia Ştefan.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, sub protia Preaonoratului Părinte Flavius Petcuț, Protopop al Aradului.

 La momentul potrivit Părintele Protopop le-a vorbit credincioșilor de starea proprie de credință, de curaj și evlavie, de smerenie și prețuire a femeilor mironosițe față de Mântuitorul Cel răstignit și Înviat din morți, precum și de evlavia și curajul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de a-L mărturisi pe Hristos.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârşit slujba de hram cu înconjurarea bisericii, apoi s-a trecut la „sfințirea colacului” de către preoții prezenți, un vechi ritual al locului, fiind de față și nașii care s-au ocupat cu buna organizare a sărbătoririi hramului din anul acesta, respectiv familia Antal Darius și Alina.

La sfârșitul slujbei de hram, părintele paroh Horia Ștefan a mulțumit preoților pentru împreună slujire, corului parohiei, precum și tuturor credincioșilor prezenți la această zi de mare sărbătoare a parohiei.

Both comments and pings are currently closed.