• Vă informez că s-a primit finanțarea pentru a se putea continua lucrările la rețeaua de apă și anul acesta. Nu a fost ușor să se obțină această finanțare, dar cu eforturi susținute s-a reușit obținerea tranșei repartizate pentru anul curent în vederea realizării etapei programată pentru acest an în cadrul proiectului de introducere a apei curente în comună. Menționez că proiectul comunei noastre se înscrie în cadrul unui program național, program căruia deocamdată nu i-a fost retrasă finanțarea și sperăm să nici nu fie cazul.
• O altă investiție derulată recent a fost cea de reabilitare a iluminatului public din gările comunei. Am luat în considerare astfel cerințele celor care fac naveta la locurile de muncă și pentru care era imperios necesar de a fi asigurat un iluminat corespunzător în stațiile de tren. Ca atare au fost înlocuite becurile arse, astfel încât și această problemă să fie rezolvată.
• Rog unii consilieri să nu mai dea informații eronate cetățenilor. S-a spus că au fost alocați 200.000 lei pentru lucrările din acest an la terenul de sport sintetic din Secusigiu, respectiv pentru tribune. Nu este adevărat, suma alocată fiind de doar 20.000 lei, în conformitate cu realizarea obiectivelor prevăzute în proiectul inițial pentru finalizarea lucrărilor la terenul sintetic.
• S-a convenit în Consiliul Local pentru afilierea comunei la Asociația Intercomunitară de apă-canal. S-a luat această decizie pentru ca ulterior să putem depune documentația necesară pentru accesarea de fonduri europene în vederea realizării canalizării în comună.
• Există discuții avansate cu CEC pentru deschiderea unei filiale în Secusigiu. Consider că dacă acest lucru se realizează va fi un real beneficiu pentru toți cetățenii comunei, care vor putea rezolva aici o mulțime de tranzații, fără a mai fi necesară deplasarea la Arad.
• Am ajuns și la momentul de a rezolva problema vestiarelor de la terenul de fotbal din Munar. Construcția noilor vestiare a fost ridicată și urmează finisarea interiorului și a exteriorului clădirii.
• S-au stabilit zilele în care se va organiza sărbătoarea comunei – Fiii Satului. Este vorba despre 13-14 iulie. Vă invit pe toți la această sărbătoare a comunei încă de pe acum!
Primar Cheșa Ilie
Primarul vă informează!
May 15th, 2013