Dragi concetățeni,
-S-au continuat demersurile necesare pentru arondarea comunei la Oficiul de Evidență a Populației deschis la Pecica, pentru ca reprezentanții acestui Oficiu să vină de două ori pe lună la Secusigiu pentru a întocmii (actualiza) cărțile de identitate a cetățenilor comunei noastre. Aceasta va fi de un mare ajutor pentru fiecare cetățean al comunei, căci cei interesați nu vor mai trebui să se deplaseze la Arad pentru a întocmi cărțile de identitate, ci vor putea face acest lucru acasă, în comuna noastră. De asemenea, tot pentru a asigura unele facilități importante pentru cetățenii comunei noastre, sper să reușim și arondarea la oficiul APIA din Pecica, anume pentru scurtarea drumului la APIA și implicit pentru ușurarea demersurilor cetățenilor noștri în vederea obținerii subvențiilor de la APIA.
– S-a reușit montarea unor noi stații de autobus în comună, astfel încât să putem asigura navetiștilor condiții cât mai bune de protejare pe timpul așteptării mijloacelor de transport. Asemenea stații sunt prevăzute pentru fiecare localitate a comunei noastre
– Vă aduc la cunoștință că am câștigat noi proiecte pe fonduri europene pentru comună, proiecte depuse pe GAL. Fac referire la finanțarea obținută pentru demararea de lucrări de amenajare de noi trotuare în comună, precum și de reabilitare a Remizei de Pompieri din Sânpetru German. Astfel, vom putea face aceste lucrări din fonduri europene, fără a folosi banii comunei. Cu privire la acest lucru important pentru comuna noastră, trebuie însă să vă informez, că din nou, același consilierul Grad, care mereu dezinformează lună de lună prin acele foi volante ale sale, a dat dovadă din nou că habar nu are ce înseamnă interesul comunei Secusigiu. Respectiv, a încercat să inducă ideea mincinoasă că se ia un credit pe comună pentru diverse lucrări. În realitate este vorba despre obținerea sumei necesare cofinanțării proiectelor europene câștigate de comuna noastră, căci pentru obținerea finanțării pe fonduri europene procedura este aceea că noi trebuie să plătim lucrările efectuate, iar după recepția finală primim toți banii înapoi de la AFIR, instituția care asigură finanțarea proiectelor europene. Bineînțeles că dacă acest guvern PSD, partid din care și acest consilier face parte nu lua din banii comunei noastre pentru ai da altora, am fi avut banii de cofinanțare pentru proiectele europene din bugetul nostru! Așa că pentru a nu i se aminti de acest lucru, consilierul Grad nici măcar nu s-a prezentat la ședința de Consiliu Local în care s-a aprobat obținerea sumei necesare pentru acoperirea începerii proiectelor de finanațare europeană despre care am specificat anterior. Pe lângă faptul că nu a fost în stare să aducă măcar 1 ban( nu 1 leu ) pentru comună, reprezintă și acest partid PSD aflat la guvernare care a lăsat comuna fără bani, care ne-a desfințat proiectul de asfaltare străzi, etc. Așa că acum, acestui consilier nu-i convine nici că am obținut fonduri europene nerambursabile pentru comună! Toate acestea spun mult despre caracterul acestui om! Iar ca să înțelegeți până unde poate merge cu minciuna, acest individ a lansat un zvon că se măresc taxele și impozitele locale, ceea ce nu este adevărat, fiindcă nu există nici o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens.
– Din păcate, tot datorită acestui consilier Grad, comuna Secusigiu s-a mai trezit și cu alte probleme! Știți că acum trei luni acest consilier a afirmat că va reclama comuna la Garda de Mediu fiindcă existau cetățeni care depozitau molozul la groapa din Secusigiu. Bineînțeles că după o săptămână comuna Secusigiu a fost amendată cu 20 000 lei, pe care a trebuit să-i plătim, în loc să folosim acești bani pentru lucrări în comună. Atunci acest consilier afirma că-l interesează protecția mediului, neținând cont de situația cetățenilor ce trebuiau să-și depoziteze molozul. Acum însă constatăm, că pe acest consilier Grad nu-l mai interesează protecția mediului și ne-am trezit că a adus în comună cantități mari de dejecții rezultate din canalizarea Aradului, pentru a le depozita pe terenuri din comuna noastră! Fără autorizație de mediu, fără a ține cont că există un habitat protejat „ Lunca Mureșului”, fără a-l interesa de cetățenii care trebuie să suporte mirosurile acestor dejecții, fără a lua în calcul riscul apariției unor posibile infecții. Acum nu l-a mai interesat protecția mediului, ci, ca de fiecare dată, doar propriul său interes. Ce-i pasă lui de comuna Secusigiu? Ce-i pasă de cetățenii noștri? Că doar locuiește cu familia la Felnac! De ce nu a dus acest nămol preluat de la Compania de Apă la Felnac, unde locuiește? Și iarăși vedem ce caracter are acest individ, cum încearcă să prostească pe unul sau altul doar pentru a-și realiza interesul personal. Am înțeles că mai are depozitate încă 200 de camioane cu atfel de dejecții la ferma fostului IAS. Tot fără avizele de mediu necesare? Că de la Primărie nu a cerut nici un aviz sau autorizație.
-Mă bucur că prin colaborarea strânsă pe care o avem cu Consiliul Județean Arad s-au început și lucrările de reabilitare a drumului spre Sânpetru German, aceste lucrări fiind mai mult decât necesare. Vă informez că și drumul dintre Sânpetru German și localitatea Gelu din județul Timiș va fi amenajat corespunzător, astef încât, după finalizarea și a acestor lucrări comuna Secusigiu va deveni un important nod de legătură comercială, ceea ce ne va permite pe viitor dezvoltarea unui parc industrial în comună, astfel încât să putem aduce investitori pentru crearea de locuri de muncă. Este un obiectiv pe care mi l-am propus și pentru care am și întreprins o serie de demersuri. Deja sunt în discuții cu investitori importanți, depre care vă voi informa la concret, imediat ce infrastructura de legătură între Vama Nădlac- Pecica- Sânpetru German- județul Timiș va fi finalizată.
Primar Cheșa Ilie
Dejecțiile aduse pe terenuri din comună fără avizele necesare!