Programul ”Școala Altfel”

DSCF1030Săptămâna 7-11 aprilie a fost dedicată activităților extrașcolare în cadrul programului național „Școala Altfel”. Un program în care la Școala din Secusigiu s-au desfășurat o mulțime de acțiuni, care mai de care mai interesante și care au implicat o strânsă colaborare între elevi și dascăli.
Programul a fost unul extrem de diversificat, dascălii împreună cu elevii, reușind să pună la punct o serie de acțiuni cu caracter extracurricular, acțiuni prin care s-a încercat nu doar implementarea muncii în echipă a elevilor, ci și dezvoltarea creativității și inițiativei acestora. Astfel, în cursul „săptămânii altfel” au avut loc activități dedicate cunoașterii drepturilor cetățenilor europeni, activități artistice, sportive, de recreere, de conștientizare în rândul elevilor a importanței păstrării unui mediu curat, activități gastronomice, etc.


 

Creativitate şi spiritualitate în săptămâna
„Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

În săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” elevii clasei pregătitoare îndrumaţi de doamna director prof. Paul Angelica Ana au confecţionat coşuleţe de Paşte, ca un simbol în întâmpinarea frumoaselor sărbători pascale.
Atât elevi ai claselor gimnaziale, cât şi cei ai claselor primare, dar şi copiii de la grădiniţă au fost binecuvântaţi de părintele Horia Ştefan, unii dintre ei s-au cuminecat. Deoarece vizita la biserică a avut loc în săptămâna dinaintea Floriilor, părintele Ştefan le-a explicat copiilor despre sărbătoarea Floriilor, despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, despre importanţa rugăciunii în viaţa micului creştin!
Elevii au fost însoţiţi la biserică de doamna profesor Ştefan Simona, doamnele învăţătoare şi educatoare! Astfel, într-o singură zi, creativitatea s-a împletit cu spiritualitatea, căci actul creator este mai întâi de toate, un act divin!


Prof. Szakacs Nadina Maria

Both comments and pings are currently closed.