– Domnule primar, ca un bilanț al activității administrației locale, puteți spune că sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat în anul care a trecut în comună?
– La modul ipotetic sunt încă multe lucruri de făcut. Dacă privim însă la modul real, adică luând în considerare conjunctura economico-socială a anului 2012, precum și dimensiunea bugetului propriu al comunei, consider că am reușit să finalizez obiective importante în comună, care au dus la creșterea gradului de civilizație și bunăstare a întregii comune Secusigiu. De când am fost ales primar al comunei, am încercat an de an să direcționez investițiile pentru creșterea gradului de dezvoltare a comunei. Viziunea mea a fost și este de a implementa proiecte de investiții în toate sectoarele importante ale vieții comunității locale. Pentru a realiza acest deziderat, am luat în considerare două aspecte extrem de importante: dorințele și cerințele cetățenilor, precum și bugetul pe care comuna îl are la dispoziție. Astfel, am încercat să realizez un echilibru între acestea două, respectiv să iau în calcul ceea ce mi-au cerut cetățenii comunei, raportându-mă însă la resursele financiare pe care le avem la dispoziție. Ba mai mult, pentru a putea realiza toate investițiile pe care până acum le-am realizat în comună, am încercat și în mare măsură am și reușit să obțin resurse financiare externe, suplimentare bugetului propriu al comunei, astfel încât să pot duce la bun sfârșit lucrările din comună. Am în vedere aici atragerea fondurilor europene, finanțările obținute de la guvern precum și de la Consiliul Județean Arad.
– La ce obiective vă referiți când spuneți că ați luat în calcul cerințele cetățenilor?
– Mă refer la faptul că cetățenii comunei mi-au solicitat realizarea de investiții în multe sectoare importante pentru comună. Am luat în considerare cerințele lor și am încercat o împărțire judicioasă a bugetului local, astfel încât dezvoltarea comunei să cuprindă fiecare sector de activitate față de care cetățenii și-au exprimat dorința de a-l îmbunătăți. Să vă expun acum aceste domenii – sectoare la care am făcut referire anterior.
Am realizat investiții majore în instituțiile de învățământ din comună. Putem afirma astăzi că în comuna noastră unitățile școlare și grădinițele sunt bine puse la punct, elevilor nelipsindu-le nimic pentru a-și desfășura în bune condiții pregătirea școlară. La Școala Generală din Secusigiu s-a reușit anul trecut schimbarea vechilor geamuri cu unele noi din termopan, realizându-se astfel o bună izolare termică a clădirii. A fost o investiție de anvergură și mă bucur că am reușit obținerea resurselor financiare pentru această importantă lucrare.
Pe plan cultural am reușit reabilitarea căminelor culturale, făcându-se investiții tot în schimbarea vechii tâmplării cu una nouă din termopan. De asemenea finalizarea în mare parte a lucrărilor de reabilitare de la Căminul Cultural din Secusigiu au constituit un moment important al anului trecut. Tot pe plan cultural am implementat desfășurarea unor manifestări culturale în comună, dintre care amintesc doar „Fiii Satului”. De asemenea consider o mare realizare susținerea în continuare a ansamblului „Sorocul”, prin care tinerii de azi continuă tradițiile și obiceiurile noastre, promovând prin dans, cântec și port popular, imaginea comunei. Tot în această categorie culturală se înscrie și amenajarea muzeului comunei și a bibliotecii, în incinta Căminului Cultural din Secusigiu.
Pe plan sportiv mă bucur că anul trecut am avut echipe de fotbal la nivelul comunei (Munar și Sînpetru German) care au continuat tradiția fotbalistică.
Tot pe plan sportiv am reușit finalizarea lucrărilor de modernizare a terenului sintetic de fotbal din curtea școlii.
Din punct de vedere al infrastructurii, s-au amenajat trotuare, s-au pietruit străzi, toate aceste lucrări fiind susținute din bugetul local.
Am avut aprobat prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) asfaltarea a 40% din străzile comunei, din păcate însă, actualul guvern a oprit finanțarea acestor asfaltări, spre dezamăgirea noastră, a tuturor. De o importanță deosebită au fost lucrările de introducere a rețelei de apă, tot anul 2012 făcându-se pregătirile pentru a vedea cât mai repede finalizată această investiție. De asemenea, de o impotanță majoră pentru comună au fost și lucrările de asfaltare a drumului județean și de construcție a noului pod de peste Mureș, investiții realizate cu finanțare de la Consiliul Județean Arad.
Tot anul trecut am obținut și finanțarea din fonduri europene pentru realizarea Cadastrului General al comune, lucur extrem de important pentru toți cetățenii, urmând ca anul acesta să fie finalizate lucrările de cadastru.
– Dar dezamăgiri, au fost anul trecut?
– Din păcate nu au lipsit. Cea mai mare dezamăgire pe care am avut-o anul trecut s-a datorat faptului că deși am avut aprobată asfaltarea a 40% din străzile comunei prin programul PNDI, actualul guvern ne-a blocat aceste asfaltări. Și asta în ciuda faptului că noi am avut totul pregătit pentru începerea lucrărilor de asfaltare. Nu mă voi lăsa însă și voi căuta noi surse de finanțare pentru aceste lucrări.
– Ce planuri aveți pentru anul acesta?
– Planuri și dorințe sunt multe. Prefer însă să discut despre obiectivele anului acesta abia după aprobarea bugetului, pentru a ști cu siguranță fondurile de care dispunem. Cu siguranță însă că lucrările de investiții deja începute vor continua.
– Aveți sprijinul necesar pentru continuarea lucrărilor de modernizare a comunei?
– Împreună cu viceprimarul formăm o echipă care dorește să continue modernizarea comunei. Alături de noi avem și consilieri inimoși, care sprijină dezvoltarea comunei, fapt pentru care pot afirma că vom merge în continuare în direcția cea bună. Dacă însă voi constata că vor fi unii care nu vor dori binele comunei, atunci fiți siguri că o să semnalez aceste lucruri în ziarul local, pentru a face cunoscut cetățenilor și aceste aspecte.
– Un gând de final?
– Doresc să închei acest interviu într-o notă optimistă, sperând că vom putea în continuare, împreună cu cetățenii, să îmbunătățim tot mai mult condițiile din comună.