Ce reprezintă o comunitate fără tradiții, fără identitate? O comunitate care nu-și cunoaște trecutul? O comunitate care își uită obiceiurile? Nu reprezintă nimic, este o comunitate goală pe dinăuntru, fără viitor! Căci dacă nu ne respectăm tradițiile care ne reprezintă, nu putem spera la un viitor mai bun!
Ne bucurăm că în Satu Mare aceste tradiții și obiceiuri sunt respectate și duse mai departe generație de generație. Hramul Bisericii Ortodoxe Sârbe constitue o astfel de tradiție, după cum, comunitatea sârbă constituie un reper istoric al comunei noastre.
Festivalul comunității sârbe organizat la Căminul Cultural din Satru Mare ne-a readus în fața privirii frumoasele obiceiuri ale acestei comunități, tradiții puse în scenă de către ansamblurile invitate, prin port, prin joc, prin cântec Totul, în aplauzele publicului prezent.
Putem caracteriza evenimentul ca pe un festival al tradițiilor, la care a participat cu drag comunitatea sârbă din Satu Mare și nu numai, și unde, toți cei prezenți au putut vedea pe scenă o suită de ansambluri anume aduse pentru acest eveniment.
A fost o seară a bucuriei și voiei bune, organizatorii străduindu-se ca totul să fie pe gustul participanților, să nu lipsească nimic din ingredientele unei petreceri reușite.
Așa a și fost, căci toată lumea prezentă a avut parte de un spectacol de zile mari. Un spectacol pentru care toate ansamblurile trebuie felicitate, deoarece s-au întrecut în a arăta spectatorilor frumoasele tradiții sârbe.
Primarul Cheșa Ilie, împreună cu reprezentantul Forumului sârbilor Voștinar Darco, au deschis festivalul, invitând lumea la spectacol.
A fost o seară magică la căminul cultural din Satu Mare, lucru relevat și prin imaginile surprinse cu acest prilej, imagini prin care sperăm să vă introducem în atmosfera acelei manifestări cultural artistice ce a avut loc la Satu Mare prin grija primarului Cheșa Ilie și al Forumului sârbilor din Arad.
„Particip de fiecare dată cu bucurie la evenimentele comunității sârbe din Satu Mare, o comunitate pe care o respect mult și pe care am stimat-o dintotdeauna.
Românii au fost mereu apropiați de sârbi, avem tradiții folclorice deosebit de frumoase, lucru pe care l-am văzut cu toții și la acest spectacol-festival-al folclorului sârbesc.
Îndemnul meu este să trăim în pace unii cu alții, să promovăm toleranța și iubirea față de semenii noștri, să respectăm drepturile și libertățile fiecăruia, indiferent de etnia din care face parte, pentru a avea o Românie caracterizată prin respect, toleranță și înțelegere între oameni, o Românie modernă și europeană.” Primar Cheșa Ilie