Liturghia din dimineața zilei de duminică 14 iulie a fost oficiată în prezența Înalt Prea Sfințitului Timotei Seviciu – Arhiepiscopul Aradului, care a venit la invitația primarului Cheșa Ilie, binecuvântând astfel comuna noastră. Toți preoții ortodocși din comună au fost prezenți la acest important eveniment, biserica devenind neîncăpătoare pentru credincioșii veniți la liturghie.