„Educația înseamnă a învăța să înveți, a învăța să trăiești, a învăța să gândești liber și critic, a învăța să iubești lumea și s-o faci mai umană, a învăța să te desăvârșești în și prin munca creatoare.”- Edgar Faure
Anul acesta, la instituțiile școlare din comuna noastră, ”Ziua Inter-națională a Educației” a reprezentat un excelent prilej de organizare a unor activități frumoase cu elevii, activități prin care s-a încercat întărirea colaborării dintre elevi și dascăli, precum și stimularea creativității elevilor, în cadrul unor acțiuni cu caracter educativ.
Încheiem această scurtă prezentare a „Zilei Educației” cu o adaptare după Rudyard Kippling care surprinde atât de bine ce reprezintă dascălul în viața noastră prezentându-vă totodată câteva imagini de la activitățile școlare organizate cu acest prilej.
„Excelenţa Sa -dascălul- nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin ţară. Excelenţa Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri şi fire albe de la generaţiile care sunt şi de la cele care au fost. Excelenţa Sa îşi mobilează viaţa cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei… Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecţionări, examene. De cele mai multe ori şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele vinde pe bani mărunţi secundele fiilor lui.
Excelenţa Sa-dascălul- trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de aur peste seminţele ce stau să- ncolţească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îi uită în anticameră ca pe un obiect decorativ. Alteori zâmbet de rodie îi inunda obrajii, când un necunoscut, pe stradă, îşi scoate pălăria în faţa lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sunt…”
Excelenţa Sa nu-şi numără anii după buletin, ci după vârstă – mereu aceeaşi, care înfloreşte în bancă. Constată cu surprindere într-o zi că trebuie să iasă la pensie şi nu înţelege de ce inima lui, cu două preinfarcte, bate ca la optsprezece ani. Excelenţa Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puştii, nu ştie că se aseamănă cu sfinţii. Ei au dăruit. El se dăruieşte. Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea şi de dincolo pruncii sufletului său.”
„Ziua Educației” la școlile din comună
November 1st, 2017