15 AUGUST-MARE SĂRBĂTOARE! – Sfânta Maria

În fiecare an, în 15 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.

 În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol.
De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.
Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.

Cu ocazia zilei de sărbătoare a Sfintei Marii din data de 15 august,
urăm tuturor cetățenilor care își vor serbează
onomastica un călduros
La Mulți Ani,
Multă bucurie și fericire!
Primar, Viceprimar,
Consiliul Local

Both comments and pings are currently closed.