Transparența adminsitratiei locale, un principiu fundamental al activității mele!

chesaÎncă de la primul meu mandat de primar al comunei, mi-am propus să existe o transparență totală a actului administrativ, astfel încât, tot ceea ce întreprindem ca și administrație locală să poată fi cunoscut de către dumneavoastră, concetățenii mei din Secusigiu, Sânpetru German, Munar și Satu Mare. Acesta este și motivul pentru care, prin intermediul publicației locale v-am informat mereu despre problemele noatre, opiniile, obiectivele, realizările, sau, după caz, piedicile pe care le-am întâmpinat în rezolvarea anumitor situații apărute în comuna noastră.
Acum, doresc să abordez patru subiecte administrative care privesc comunitatea noastră locală:
-Una dintre prioritățile adminsitrației locale a fost  implementarea în comună a unei strategii de dezvoltare locală coerente, bazată pe o structurare corectă a bugetului local, precum și pe obținerea unor fonduri suplimentare de investiții, prin proiecte europene, prin atragerea unor sume de la Consiliul Județean sau prin programe guvernamentale. Ca urmare a acestui mod de gândire administrativă, s-a reușit punerea în practică a unor proiecte de modernizare a comunei, proiecte  care au vizat toate localitățile aflate în aria noastră administrativă, putând vorbi de trotuare amenajate, rețea de apă în lucru, clădiri administrative reabilitate, investiții în școli, iluminat public, pietruire străzi, amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii, teren sintetic de sport construit, etc.
Toate aceste investiții s-au putut realiza prin combinarea celor trei surse de venituri la care am făcut referire în paragraful anterior: buget local, fonduri europene, programe de finanțare prin Consiliul Județean și Guvern. Spre exemplu: cu fonduri europene s-a finanțat reabilitarea Remizei de pompieri, s-a demarat cadastrul general, s-au amenajat parte din noile tronsoane de trotuare din comună; prin programe guvernamentale s-au obținut fonduri pentru rețeaua de apă, pentru construcția noii grădinițe din Secusigiu, iar pe programul PNDL avem depus la Ministerul Dezvoltării un proiect de asfaltare străzi; de la Consiliul Județean Arad am obținut cofinanțări pentru derularea unor investiții în comună, s-a construit podul de peste Mureș, realizându-se inclusiv investițiile de asfaltare a drumului de la Sânpetru German către pod ; prin bugetul local am realizat în unele cazuri  completarea surselor de cofinanțare pentru finalizarea anumitor investiții, precum și finanțarea totală a unor proiecte concrete necesare modernizării comunei, putând da aici ca exemple pietruirea de străzi în comună, amenajarea prin pavare de trotuare, reabilitarea instituțiilor de învățământ, etc. Am făcut precizările de mai sus pentru ca toată lumea să înțeleagă și să  cunoască principalele surse de finanțare pentru lucrările derulate în comună. Pot să vă spun că nu s-a ratat nici o ocazie pentru atragerea unor surse suplimentare bugetului local în vederea realizării de investiții oportune și de real interes pentru comună și comunitatea noastră locală, lucru pe care îl vom urmări spre realizare și pe parcursul acestui  nou mandat al meu de primar.
Pentru noi, ca și comună, este important să avem la dispoziție cât mai multe resurse financiare pentru a putea implementa noi proiecte de dezvoltare a comunei, deziderat pentru care, împreună cu aparatul administrativ al Primăriei și Consiliul Local, vom munci în continuare.
Ne dorim cât mai multe investiții în comună, din buget local sau fonduri suplimentare, atrase în baza unor proiecte, investiții prin care să asigurăm un progres continuu și sustenabil pentru comuna Secusigiu.
– Cu privire la cadastrul general, vă informez că s-au reânceput lucrările la întocmirea cadastrului general al comunei, lucrări finanțate printr-un proiect național și care, după cum știți, au fost întrerupte o perioadă de timp, datorită divergențelor existente între societatea ce s-a ocupat de aceste lucrări și ministerul de resort. Fac precizarea, că desemnarea societății care are în sarcină întocmirea cadastrului general s-a făcut de către minister, deoarece finanțarea lucrărilor este asigurată printr-un program guvernamental. Acum, a fost desemnată o altă societate pentru aceste lucrări specifice și deja s-a trecut la o etapă de cadastrare a comunei prin utilizarea dronelor. Urmează să se treacă iarăși la identificarea datelor personale ale fiecărui cetățean al comunei, ceea ce va crea disconfort, dar trebuie realizat și acest lucru, fiindcă acestea sunt cerințele. Important pentru  noi este să vedem odată aceste lucrări finalizate și să avem cadastrarea comunei întocmită.
-Am fost întrebat de unii părinți despre pregătirea claselor pentru acest an școlar, existând și nemuțumiri din partea unora. Vă informez, că administrația școlii este cea care se ocupă de aceste lucruri, având propriul buget și fiind for decizional în modul de organizare și funcționare a școlii. Noi, ca și administrație locală, avem obligația de a asigura un anumit buget înstituției de învățământ a comunei, iar modul în  care se gestionează și se utilizează acest buget revine adminsitrației școlii. Acestea sunt prevederile legislative aplicabile și ca atare, nu putem interveni în a decide noi, administrația, cum își gestionează școala, ca și instituție publică, bugetul pe care-l are la dispoziție.
-Una dintre preocupările pe care le avem la nivel administrativ, este să îmbunătățim actul medical în comună. Ca urmare a acestui lucru, vă informăm că dorim să aducem medici noi în comună, pentru  ca cetățenii să beneficieze de servicii medicale de calitate și să poată oricând să apeleze la personal de specialitate, exemplu în acest sens fiind localitatea Sânpetru German, care ar mai avea nevoie de încă un medic de familie.
Primar Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.