De vorbă cu consilierii locali despre problemele comunei! Lupuțiu Mircea Valeriu Consilier Local din Sînpetru German

Lupuțiu Mircea Valeriu- CL din Sânpetru German [800x600]Din ce partid faceți parte și la al câtelea mandat de consilier sunteți?
Fac parte din partidul Uniunea Națională pentru Progresul României și sunt la primul mandat de consilier.
În consiliul local se votează politic sau pentru interesul comunei?
În consiliul local se votează doar în interesul comunei. Noi urmărim doar binele cetățenilor și dorim să facem cât de mult putem pentru aceștia. Uneori, bineînțeles că există și divergențe dar acestea se rezolvă pe plan local și nu am avut niciodată probleme.
Ce părere aveți despre faptul că actualul guvern a oprit asfaltările prin programul PNDI, și drumurile s-au predat înapoi comunelor?
Nu cred că această inițiativă este benefică. Ne afectează foarte tare. Este bine că ne-au fost înapoiate drumurile, pentru că în acest fel ne putem ocupa singuri de acestea, gospodărindu-le cum știm mai bine.
Este benefic sau nu faptul că s-a întocmit cadastrul general?
Întocmirea cadastrului general este o idee foarte bună. Mă bucur că s-a reușit finalizarea proiectului. Era o foarte mare greșeală ca acest proiect să nu fie realizat. În felul acesta fiecare om din comună, sau la nivel național va știi exact cât pământ are în proprietate.
Ce așteptări aveți de la anul în curs, având în vedere condițiile de austeritate la nivel național?
Din păcate aveți dreptate, condițiile de austeritate la nivel național fiind foarte prezente. Banii pe care îi primim trebuie drămuiți foarte bine. Sunt multe de făcut, bugetul trebuie folosit doar la ceea ce este imperios necesar.
Care este părerea dumneavoastră legată de noua lege a falimentului primăriilor care a fost introdusă de Parlament?
Este o lege proastă care nu va rezolva nicio problemă a comunelor, dimportrivă, poate crea numai necazuri.
Care este poziția dumneavoastră legată de repartizarea pășunii către asociațiile crescătorilor de animale?
Am susținut această măsură. Le-am dat pășunea oamenilor pentru ca să se administreaze singuri, și singuri vor culege roadele muncii lor. Va fi în interesul lor să aibă grijă de pământuri.
Ce proiecte considerați prioritare pentru comună?
Prioritar pentru comună consider că este infrastructura care la momentul de față, din păcate lasă de dorit.
La final, doriți să transmiteți ceva cetățenilor?
Să aibă încredere în noi pentru că îi susținem în toate proiectele și doleanțele pe care aceștia le au. Avem o relație foarte bună cu domnul primar și sigur vom reuși tot ce ne propunem.

Both comments and pings are currently closed.