O administrație pentru cetățeni și pentru comuna Secusigiu!

cHESADragi cetățeni ai comunei Secusigiu:
Iată, au trecut trei ani de când m-ați ales din nou primar al comunei Secusigiu. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o și sper din tot sufletul că nu v-am dezamăgit în această perioadă. Vă transmit că am rămas în continuare același om, cu iubire pentru comuna Secusigiu, cu frică de Dumnezeu, dedicat dorinței de a face din comuna noastră o comună cât mai mai bine pusă la punct.
Încrederea pe care mi-ați acordat-o când m-ați ales primar și pentru acest mandat mă onorează, nu am uitat nici o clipă că sunt primar datorită dumneavoastră, cetățenilor comunei, fiind conștient mereu de responsabilitatea pe care o am de a depune toate eforturile pentru prosperitatea comunei noastre dragi- comuna Secusigiu.
În acești trei ani am muncit împreună cu viceprimarul Gavril Onu, cu echipa de la primărie și cu susținerea Consiliului Local pentru a implementa cât mai multe proiecte în comună, cu impact în rezolvarea unor probleme administrative cu care ne confruntam.
Unele din ceea ce mi-am propus am reușit, însă trebuie să recunosc că au fost și dezamăgiri, în special datorită insuficienței resurselor financiare pentru a pune în practică anumite proiecte pe care mi le-aș fi dorit în Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare și Munar. Am încercat însă mereu să drămuiesc fiecare ban public al comunie, să gestionez bugetul local de așa manieră încât să realizăm investiții în toate sectoarele importante pentru comunitatea nostră locală, : infrastructură (pietruiri străzi, trotuare), cultură, sport, învățământ, reabilitarea unor obiective ale comunei, amenajarea zonelor verzi, investiții în instituțiile școlare etc.
De asemenea, administrarea comunei am realizat-o mereu cu deschidere pentru interesele dumneavostră, ale cetățenilor, ținând cont atât de nevoile din Secusigiu, cât și din Munar, Sânpetru German sau Satu Mare, un principiu important al întregii mele activități fiind acela de asigurare totală a transparenței actului administrativ, de a vă informa corect despre tot ceea ce întreprindem ca și administrație locală, pentru ca dumneavoastră, cetățenii, să cunoașteți realitățile cu care ne confruntăm, atât realizările, dar și problemele pe care le întâmpinăm.
Pentru o informare corectă, doresc a face un scurt bilanț al acestor trei ani din prezentul mandat de primar, cu realizări, dar și cu dezamăgiri:
– s-au pietruit an de an străzile cu probleme din localitățile comunei
-s-au amenajat noi tronsoane de trotuare
– s-a finalizat construcția și s-a dat în folosință noul pod de peste Mureș de la Sânpetru German
– s-a finalizat amenajarea muzeului și a bibliotecii comunei
– s-a asfaltat drumul de la Sânpetru German la noul pod
-s-a amenajat sensul giratoriu de la Sânpetru German
– s-a continuat modernizarea iluminatului public
-s-au făcut investiții la vestiarele echipelor din Munar și Sânpetru German
-s-a lansat monografia comunei, carte de referință a cunoașterii istoriei comunei noatre
-s-au executat o serie de lucrări de întreținere străzi
-s-au montat geamuri noi din termopan la școala din Secusigiu
-s-a refăcut acoperișul Școlii Mici din Sânpetru German
-s-a realizat documentația necesară obținerii finanțării pentru reabilitarea remizei de pompieri din Sânpetru German
-s-au amenajat noile stații de autobus
– s-a reușit și în acești trei ani susținerea activităților sportive și a celor culturale ale comunei
-a existat o preocupare constantă pentru  asigurarea și îmbunătățirea condițiilor optime de școlarizare de la școli și grădinițe.
-s-a început cadastrul general al comunei
Cele prezentate mai sus sunt doar câteva proiecte din ceea ce am reușit să punem în practică în acești trei ani care au trecut de când m-ați ales primar al comunei.
La capitolul dezamăgiri ai acestor trei ani pot aminti:
– toate străzile comunei trebuiau să fie asfaltate în prezent, dar acest guvern PSD ne-a oprit finanțarea asfaltării străzilor prevăzută prin programul PNDI. Aceasta este o mare dezamăcire, am spus-o și o spun mereu: dacă nu venea această guvernare comuna noastră avea străzile asfaltate.
-altă dezamăgire este cea legată de faptul că tot acest guvern a reușit să ne blocheze o serie de alte proiecte, tot prin oprirea finanțărilor, cazuri de acest gen fiind cu privire la rețeaua de apă, cadastru etc.
-iar ca tabloul să fie complet, anul acesta, guvernul actual a luat din banii comunei 12 miliarde lei vechi, dând acești bani altora, mai ales prin Moldova și Oltenia. Câte nu puteam face cu acești bani?!
-mergând pe aceeași linie a dezamăgirilor acestor trei ani, aduc aminte și de acest reprezentant al PSD din comună, care în acești trei ani nu a fost mulțumit că acest guvern a lipsit comuna nostră de fondurile necesare unor proiecte importante și a încercat mereu să ascundă aceste lucruri prin propagarea unor minciuni continue, dezinformând prin orice mijloace cetățenii. Să nu uităm că tot reprezentanții PSD au fost și singurii care s-au opus construirii podului de la Sânpetru German! Acest reprezentant PSD locuiește la Felnac și normal că nu-i pasă că partidul său PSD, aflându-se încă la guvernare a oprit asfaltarea străzilor din comuna noastră și ne-a luat din banii noștri de investiții. Pe el l-a interesat doar cum să ascundă aceste lucruri și de aceea a încercat doar să bage zânzanie prin comună, să arate cu degetul în dreapta sau stânga, fără însă ca el să fie capabil să aducă măcar 1 leu pentru investiții în comună, sau mai bine zis să recupereze măcar 1 leu din banii luați de la comună de acest guvern.Ca de fiecare dată, a dat dovadă de neputință. Că nu-i pasă de comuna Secusigiu am văzut cu toții, doar ultima lui ispravă, aceea de a aduce și depozita în comună noroiul din dejecții de la Compania de Apă fără a lua de la început măsurile legale de mediu demostrând pentru a nu știu câta oară că pentru acest individ doar propriul profit și propiul interes contează. L-a interesat pe el de mirosul pe care cetățenii comunei noastre au trebuit să-l suporte? Nici vorbă, că doar el locuiește la Felnac, bine mersi!
V-am expus așadar și câteva dintre dezamăgirile acestor trei ani, dezamăgiri apărute prin prisma faptului că proiecte importante pentru comuna noastră au fost stopate de acest guvern, ceea ce pentru mine, nu doar ca și primar, dar și ca cetățean contează enorm. Contează pe linie administrativă, căci noi toți, cei care locuim în comună, nu străinii care stau prin alte părți, ne dorim să vedem că avem bani pentru investiții, pentru modernizarea comunei noastre dragi- comuna Secusigiu.
Faptul că dumneavostră, cetățenii comunei, sunteți în continuare alături de mine, mă susțineți și-mi apreciați munca depusă înseamnă mult pentru mine! Înseamnă că împreună suntem întradevăr o echipă!  Vă mulțumesc pentru acest lucru! Uniți nu ne poate nimeni încurca, nu ne poate nimeni încetini în a aduce proiecte în comună, în a ne dezvolta și moderniza comuna. Ca și primar ales de către dumneavoastră am luptat și lupt pentru acest scop: o comună Secusigiu cât mai bine pusă la punct! Încetul cu încetul vom ajunge să avem comuna modernizată așa cum ne dorim, dar acest lucru nu se poate face decât muncind zi de zi pentru acest deziderat, drămuind fiecare bănuț public pe care-l avem la dispoziție, astfel încât în fiecare exercițiu bugetar să derulăm investiții noi în comună.
Mereu am avut în vedere realitățile economice ale comunei, am gândit dezvoltarea comunei gradual, pe proiecte distincte, pentru a avea o dezvoltare sustenabilă. Am făcut și fac acest lucru avându-vă aproape pe dumneavostră, cetățenii comunei, cărora vă mulțumesc pentru încredere, cu toții formând comunitatea locală a comunei Secusigiu. O familie! Să  nu lăsăm străinii să ne dezbine!
Cu dificultăți, cu obstacole de trecut, cu piedici din partea unora sau altora….împreună trecem peste toate. Mergem mereu înainte, cu capul sus, uniți! Chiar dacă apar și probleme, trecem peste ele și ne urmărim țelul: prosperitatea și modernizarea comunei.
Comuna Secusigiu trebuie să prospere, chiar dacă sunt unii ce ne bun bețe-n roate prin orice mijloace!
Vă doresc tuturor multă
sănătate, bucurie în familie
și o viață fără necazuri.
Primar Cheșa Ilie

Both comments and pings are currently closed.