Cu ocazia aniversării a 164 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, am ales să susţin o lecţie deschisă împreună cu elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială Secusigiu.
Am ales ca text suport al lecţiei noastre poezia „Replici” de Mihai Eminescu, deoarece activităţile construite şi menite să o pună în valoare au fost diversificate: de la atelierul textului la lectură expresivă şi chiar joc de rol.
Corul Şcolii Gimnaziale Secusigiu a interpretat foarte frumos „Pe lângă plopii fără soţ” sub îndrumarea domnului profesor Şofrag Victor. Read more »
Din activitatea şcolii Secusigiu

Ședință cu crescăorii de animale!

La sediul Primăriei Secusigiu s-a desfășurat o ședință cu crescătorii de animale din comună. Astfel, primarul Cheșa Ilie a convocat crescătorii de animale pentru a le aduce la cunoștință sancțiunile drastice care în conformitate cu legislația în vigoare, li se vor aplica în condițiile în care vor intra cu animalele pe terenurile agricole ale comunei, s-au vor lăsa animalele pe dig, ori în zonele protejate din lunca Mureșului. Read more »
File din istoria comunei noastre! Spicuiri din monografia comunei Secusigiu!

Secusigiu
Hotarul satului avea o întendere
de 8363 iugăre cadastrale, din care 5825 iug. pământ arabil, 128 iug. grădini, 325 iug. fâneţe, 47 iug. vie, 3 iug. trestiş, şi 746 iug. intravilan. în perioada interbelică localitatea avea 3 izlazuri: Izlazul vechi, între Vârtoape, Grădinile din Vale şi Izvoare; izlazul Ghesime între Dombă, Grădinile din Vale şi Aranca şi Izlazul Nou, de la Dombă şi Ghesime până la digul Mureşului şi la hotarul comunei Satu Mare. Read more »
Vă doresc o primăvară plină de împliniri!

La Mulţi Ani!

La Mulţi Ani!
Cu ocazia zilei de 8 martie, am deosebita plăcere de a vă transmite, stimate Doamne, cele mai bune gânduri, cu multă dragoste, iubire şi respect.
Cred că cel mai frumos lucru la un bărbat este femeia de lângă el şi cred că sufletul vostru se îmbogăteşte prin tot ceea ce ne dăruiţi. Read more »
La Mulți Ani!

Pentru că zâmbetul vostru este un semn de speranță în bine, pentru că aveți mereu forța și răbdarea de a ne însenina zilele, timpul se oprește puțin în loc, să vă aducă un omagiu…Cele mai calde urări de 8 martie tuturor doamnelor și domnișoarelor!Să purtați mereu primăvara în suflet!
La Mulți Ani!
Adrian Țolea, Vicereședinte Consiliul Județean Arad
La mulți ani!

La Mulți Ani de 8 Martie!

În atenția cetățenilor

În data de 14 martie, la sediul Primăriei din Secusigiu, orice persoană interesată își va putea face buletinul. În această zi vor fi prezenți la Secusigiu reprezentanții Biroului Județean de Evidență a Populației.
Nu uitați

Recomandăm cetățenilor să-și plătească taxele și impozitele locale până în data de 31 martie. Dacă vor face aceste plăți până la data menționată mai sus vor beneficia de o reducere cu 10% a valorilor impozitelor pe clădiri și terenuri.