Școala a prins din nou viață!

100_2940 [800x600]La școală clasele au prins din nou viață, vocea elevilor răsunând din nou în acest  nou an școlar. Cei mai mici dintre elevi, plini de emoție și cu buchete de flori în mână au intrat pentru prima dată în clasele care patru ani de acum încolo îi vor găzdui. Părinții și ei prezenți, i-au încurajat și i-au predat spre pregătire profesorilor. De acum încolo acești profesori vor fi al doilea părinte pentru fiecare dintre elevi. A început noul an școlar!

Festivitatea de deschidere a acestui an școlar a avut loc printr-un careu în curtea școlii, unde toți elevii de la clasele mici până la cele mai mari s-au adunat pentru a-și cunoaște colegii sau a se reîntâlni cu aceștia. Festivitatea s-a desfășurat în prezența atât a dascălilor, cât și a oficialităților comunei, care împreună cu preoții și reprezentanții poliției au dat mai multe sfaturi elevilor, urândule în același timp mult succes la învățătură. Au fost momente emoționante pentru toată lumea, dar mai ales pentru bobocii care au pășit pentru prima dată pe treptele școlii și pentru părinții sau bunicii acestora, care au venit să-i însoțească și să le fie alături la acest moment important din viața lor.

Both comments and pings are currently closed.