În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero. Sfântul Apostol Petru s-a născut în Bethsaida, fiind fiul lui Iona. El a fost cel mai în vârstă dintre toţi Apostolii Mântuitorului. Petru era deja căsătorit când şi-a început activitatea publică. Nu sunt menţiuni cu privire la soţia sa, deşi din Epistola întâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că aceasta îl însoţea în călătoriile lui misionare. Petru devine deseori purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Chiar dacă Iisus este descoperit ca Mesia de către Sfântul Apostol Andrei (Ioan 1,41), lui Petru îi revine rolul de a afirma cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl fericeşte: „Fe­ricit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl meu cel din ceruri. Şi eu îţi spun ţie, că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa. Şi-ţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 13-19). Piatra despre care se vorbeşte aici este tocmai mărturi­sirea divinităţii lui Iisus Hristos, divinitate pe care este zidită întreaga Biserică creştină. Chiar dacă a fost evidenţiat de Hristos, el este cel care fluctuează în credinţa sa în Hristos, de la afirmare şi până la negare sau lepădare de El. După ce femeile mironosiţe vestesc învierea lui Hristos, Petru face parte din primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului. Sfântul Apostol Petru este unul din cei dintâi Apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); îi condamnă pe Anania şi Safira şi iese în evidenţă cu ocazia sinodului de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). Sfântul Petru după ce a fost chemat la apostolie a pro­povaduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia şi s-a pogorât apoi până la Roma. S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirica, alături de Sfântul Pavel, în timpul persecuţiei neroniene. După propria lui dorinţă a fost răstignit cu capul în jos şi a fost înmormântat pe dealul Vatican. De la Sfântul Apostol Petru avem opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor şi două epistole care îi poartă numele. Prima epistolă a fost scrisă din Babilon (anul 63-64), iar a doua de la Roma în anul 67. Sfântul Apostol Pavel, „Apostolul neamurilor”, s-a născut într-o familie de evrei, descendentă din tribul lui Beniamin, în Târşul Ciliciei şi se numea Saul. Crescut şi educat în tradiţia fariseică, şi-a desăvârşit educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gămăliel. Saul devine persecutor al creştinilor din zelul sau faţă de religia părinţilor săi. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atragându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El însuşi. În urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa – din persecutor devine mărturisitor al creştinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul în Pavel. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre sine: „Eu sunt bărbat iudeu, născut în Târşul Chilichiei, dar am crescut în cetatea aceasta, la picioarele lui Gamaliel, învăţând cu de-amăruntul legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu, precum sunteţi şi voi cu toţii astăzi. Ci eu am gonit chiar până la moarte această învăţătură, legând şi dând spre temniţă bărbaţi şi femei, precum (poate) mărturisi de mine şi arhiereul şi toată bătrânimea. Căci de la ei luând şi cărţi către fraţi m-am dus în Damasc, ca şi pe cei de acolo să-i aduc legaţi la Ierusalim, spre a fi pedepsiţi. Ci s-a întâmplat că pe când mergeam şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, fără de veste a strălucit impre­jurul meu o lumină mare din cer. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas zicându-mi: Saule, Saule de ce mă prigoneşti? Iar eu am răspuns: Cine eşti Doamne? Şi el a zis către mine: Eu sunt Iisus Nazarineanul, pe care tu îl prigoneşti. Cei ce erau im­preuna cu mine, au văzut lumina, şi s-au înfricoşat, dar glasul celui ce-mi vorbea mie nu l-au auzit. Atunci am zis: Ce să fac, Doam­ne? Iar Domnul mi-a răspuns: Sculandu-te mergi în Damasc şi acolo ţi se va grăi ţie despre toate câte sunt rânduite ţie să le faci. Şi fiindcă de slava luminei aceleia nu vedeam, am mers la Damasc dus de mână de cei ce erau împreună cu mine. Acolo un oarecare Anania bărbat bine credincios după lege şi cinstit de toţi iudeii care locuiesc în Damasc, a venit la mine şi stând lângă mine, mi-a zis: Frate Saule, vezi iarăşi! Şi eu în clipa aceea am căutat spre el. Iar el a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales pe tine, ca să cunoşti voia şi să vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura lui. Căci îi vei fi lui mărturie înaintea tuturor oamenilor pentru cele ce ai văzut şi ai auzit. Şi acum ce mai aştepţi? Şcoală-te şi te botează şi îţi spălă păcatele tale, chemând numele Dom­nului.” (Fapte 22, 3-16). Şi Saul a primit botezul, numindu-se de acum înainte Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare – în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia) – după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, în acelaşi timp cu Petru.