Portul popular românesc

Portul popular românesc din localitatea Secusigiu, este unul de tip bănăţean, prezentând din punct de vedere etnografic, carasteristici specifice Banatului de câmpie, şi anume subzonei Sânnicolaul Mare.
Costumul femeiesc
Costumul tradiţional a fost compus iniţial din cămaşă numită în localitate spâcel, poale, opreg/oprege, cotrânţă, brâu, brăciră, pruslic sau burdic, cojoc de blană sau şubă.
Spăcelul şi poalele erau făcute din pânză ţesută în casă. In sat au existat două croiuri la spăcel. Primul tip de spăcelul era croit dintr-o lăţime de pânză în faţă şi din două lăţimi în spate. Lateral erau introduşi doi clini de margine. Mânecile, prinse din gât, erau confecţionate din două lăţimi fiecare, ceea ce le conferea bogăţie şi eleganţă. La încheietura mâinii se termina cu fodori prinşi de bentiţă. Când avea pumnari, fodorii se prindeau de acestea. Spăcelul era despicat în faţă până la nivelul sânilor iar la gât erau confecţionate din două lăţimi fiecare, ceea ce le conferea bogăţie şi eleganţă. La încheietura mâinii se termina cu fodori prinşi de bentiţă. Când avea pumnari, fodorii se prindeau de acestea. Spăcelul era despicat în faţă până la nivelul sânilor iar la gât era prevăzut cu o bentiţă îngustă sau un guler. Tehnica de ornamentare era alesătura în război. Mânecile cu decor ales se ţeseau separat, din acelaşi fir de bumbac subţire dar fără dungi. Ornamentele, reprezentând motive fitomorfe geometrizate, erau dispuse în 2, 3,4 vrâste, pe verticală.
Al doilea tip de spăcel a fost cu platcă „chităriță”, care se încheia cu copci pe ambii umeri. De această platcă este prins stanul, constând dintr-o lățime de pânză și în față și în spate. Cu timpul, acest spăcel s-a simplificat, mânecile au devenit mai strâmte și s-au terminat la cot cu dantelă, după moda orășenească.
Peste poale, se purta în faţă o catrinţă şi în spate opreg. dar existau femei care
aveau opreg şi în faţă şi în spate. Odinioară catrinţa era din lână, ţesută în război şi
ornamentată m tehnica aJesăturii joiegiu „ (se băteau mai multe fire de urzeală). Peste
ţesătură se coseau motive vegetale stilizate, cu fir argintiu sau auriu. Din secolul XX.
catrinţa a început să aibă fondul monocrom (roşu. verde, albastru, negru), ţesut în patru
iţe, cu ornamentul dispus în partea inferioară, realizat cu acul persian, reprezentând flori,
frunze, păsări. Motivul se repeta ca un chenar pe părţile laterale ale catrinţei. iar decorul
era încadrat în ciucuri mărunţi din canură.
In partea din spate a poalelor se purta opregul. Opregul „bătrân” era ornamentat cu motive florale stilizate, prin alesăturiT karamarti’, ca la chilimuri. 3/4 din opreg era format din fire lungi de lână aspră numită rpăr”. Atât opregul cât şi cotrânja erau legate de corp cu baiere, confecţionate din lână împletită, în diferite culori.
Brâul, lat de 18-20 mm şi lung de 2 m, cu care se fixau veşmintele era executat din lână, în aceeaşi tehnică karamani. Coloritul acesteia era mai sobru pentru femeile în vârstă şi mai viu pentru femeile tinere. Acest brâul era legat cu o brâciră din lână.
Peste spâcel se îmbrăca „prusluc” (laibăr) din mătasă, ornamentat cu fir și încheiat cu catarame, „burdic” un pieptar din piele de miel, pe faţă dublat cu piele roşu „cărmăjin”, despicat în faţă, scurt până la talie sau lung până la coapse, bogat ornamentat cu „hiră”” colorată, „târșuri” cu bumbi şi oglinzi.
Iarna peste aceste haine se lua o şubă din postav sau o bundiţă din blană de oaie, ornamentată ca şi pieptarul cu cusături.
Pieptănătura de fată mare
In Secusigiu pieptănătura de fată s-a făcut în două moduri. Fetele care purtau sucnă (o fustă creată, lungă, confecţionată din material industrial) si viziclu își împleteau părul după model nemţesc în două cozi încrucişate la ceafă şi prinse în dreptul urechilor iar mai târziu într-o singură coadă, în jurul capului (colac), prin adăugarea consecutivă de șuvițe.
Fetele care se îmbrâcau cu poale cu cotrânță își pieptănau părul într-o „chică cu
moț” , vechea pieptănătură a locului. Se făcea cărare pe mijlocul capului după care se
împletea o chică cu părul din creştet. Părul din spate se împletea într-o altă chică care se
prindea de cea dintâi cu „arondiță” (șnur folosit pentru legarea cozilor). Mireasa a  avut în trecut și ea părul împletit în chică cu moț.
Podoabele de cap
Femeile măritate aveau capul acoperit cu ceapță cusută cu fir de aur sau de argint, uneori acoperită cu taleri sau cu o cârpă, legată în funcţie de vârsta şi de anotimp, în spate sau în față
La sărbători se purta pe frunte două rânduri de bani de argint prinşi pe bentiţe, după care urma o coroană cu flroi de trandafir, din hârtie creponată, catifea sau mătase. In spatele acesteia, eraa ceapța cu bani de argint ce coborau în jos până ia nivelul gântului. Sub nivelul gâtului veneau cele 3 table din catifea neagră, pe suport de carton, cusute cu motive florale cu fir auriu, având pe margine cipcă sau ciucuri din fir auriu. Tablele de pe margini ajungeau până pe omoplaţi, cea din mijloc era mai scurtă.
In sfârşit, la începutul secolului XX se puneau, ca podoabe, la nivelul urechilor, fufe, un fel de înflorituri din panglică.
Podoabe de gât
La gât purtau salbe din taleri de argint sau galbeni austrieci, trecuţi prin panglică. O fată trebuia să aibă cel puţin 3 galbeni. Fetele înstărite aveau mai multe rânduri de galbeni.
Pe picioare purtau ştimfi din lână subţire, lucraţi cu 5 ace de tricotat. Aceştia erau ornamentaţi cu diferite figuri. Cât priveşte încălţămintea, odinioară femeile au fost încălţate cu opinci ca mai târziu să treacă la ghete cu tureac înalt, papuci, topanci şi şlapi
Primele schimbările în portul tradiţional au apărut după primul război mondial, când peste poale femeile încep să poarte rochie  sucnă). În zilele de lucru, aceasta era din pânză industrială, cumpărată la prăvălie, iar duminica şi în zilele de sărbătoare, din mătase sau caşmir.

Croiul noilor haine a fost influenţat de portul german. în partea de sus, peste spăcel, se lua un viziclu din mătase iar cârpa din cap era din „pliş cu pene dă mătasă”. De asemenea, s-a purtat şi baticul din mătase,cu ciucuri mari, aşezat în cruce peste piept şi legat la spate.
Costumul bărbătesc
Bărbaţii purtau vara chimeşe din pânză cu cinar şi izmene iar iama cioareci din postav negru sau alb, brâu şi brăciră din lână, burneac (pieptar) sau cojoc din blană de oaie. Cojocul de sărbătoare era bogat ornamentat cu cusături. Iama peste cojoc îmbrăcau suman.
In picioare aveau cizme, şlarfi sau şlaiferi. În locul obielelor în perioada interbelică au început să poarte ciorapi de lână, care erau traşi, peste cioarecii priceşi, pană la genunchi.
Părul bătrânilor în trecut era purtat lung până la umeri, pieptănat cu cărare pe mijloc. Capul era acoperit vara cu pălării şi iarna cu căciuli. Românilor le plăcea să
poarte mustaţă. Bătrânii aveau mustaţă mare, cu vârfurile răsucite.
După primul război mondial şi în portul bărbătesc au apărut căciula de astrahan, prisliucul(vesta de mătase în ape), cămăşile de stofa (un fel de vestoane), haina de catifea şi cizmele de lac, care însă erau purtate doar duminica şi la sărbători.