În zona centrală din Secusigiu s-au continuat și lucrările de pavare, prin amenajarea perimetrului centrului civic, mai precis a zonelor adiacente platoului din fața Primăriei. Lucrările au fost finalizate( pavare platou și trotuare) fiind amenajate și perimetrele zonelor verzi. Imaginile vorbesc de la sine.
Archive for the ‘ADMINISTRAȚIE’ Category
Au demarat lucrările de întreținere străzi
Luna următoare urmeză să înceapă asfaltarea de străzi în Satu Mare, Munar și Sânpetru German. Până atunci, tot pe linia îmbunătățirii infrastructurii rutiere din comună au început și lucrările de întreținere străzi, prin nivelarea acestora, pentru a rezolva astfel problemele apărute în carosabil datorită iernii ce a trecut și a vremii ploioase.
AFIR lanseaza submasura 5.1
SUBMĂSURA 5.1 dedicată cererilor de finanțare depuse de beneficiari publici (Entități publice cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autorități publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autorități publice care au în administrare drumurile publice și administratori/gestionari publici ai fondurilor cinegetice, are drept scop prevenirea şi limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), prin investiţii în cresterea capacităţii operaţionale […]
Obiectivele anului 2019 – Interviu cu primarul Cheșa Ilie
– Cum vedeți perspectivele anului 2019 pentru comuna Secusigiu? -Vom pregăti un buget local echilibrat, structurat pentru acoperirea necesităților tuturor sectoarelor de activități importante pentru bunul mers al comunei, prin care continuăm administrarea comunei în vederea implementării unor noi proiecte utile pentru comunitatea locală, precum și finalizarea unor investiții deja începute. În acest sens, avem […]
2019 si proiectele de investiții în școli și grădinițe
Avem semnate pentru anul 2019 proiectele de investiții în școli și grădinițe Primarul Cheșa Ilie are semnate pentru comună contracte de finanțare pentru modernizarea de școli și grădinițe ce vor începe anul acesta Valoare: 6.499.855,77 LEI
Instiintare
Recomandăm cetățenilor să-și plătească taxele și impozitele locale pentru anul 2019, până în data de 31 martie. Dacă vor face aceste plăți până la data menționată mai sus vor beneficia de o reducere cu 10% a valorilor impozitelor pe clădiri și terenuri. Primăria Secusigiu
Reglementările legale privind construcțiile – autorizații, recepții
Pentru o desfăşurare corectă a execuţiei lucrărilor de construire/recepţie, întreţinere a bunurilor imobile proprietate privată, cât şi pentru disciplina în construcţii, aducem în evidenţa cetăţeanului câteva aspect pentru a evita orice neplăceri în urma acţiunii execuţiei lucrărilor de construire/recepţie, întreţinere asupra imobilului. Pentru obţinerea autorizaţiei de construire se va proceda conform Legii 50/1991-actualizată. Indiferent de […]
ANUNT
Având în vedere Hotărârea Consiliului local Secusigiu privind stabilirea taxei pentru închirierea loturilor agricole, care se află în administrarea comunei Secusigiu sau a statului din intravilanul comunei pentru anul 2019 prețurile rămân la nivelul anului 2018 adică prețul de închiriere de 0,10 RON/ mp. Cererile se pot depune la sediul Primăriei la Registratură până la […]
Distincții meritorii pentru primarul Cheșa Ilie
Acum , pe final de an 2018, primarul nostru- Cheșa Ilie- a fost recompensat pentru activitatea sa administrativă prin primirea a două distincții ce fac cinste oricărui edil. Este vorba despre steaua centenară, pe care primarul Cheșa Ilie a primit-o într-un cadru festiv, pe scena Filarmonicii din Arad, stea care i-a fost acordată de către […]