Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou!
Tăiatul şi preparatul porcului
În Secusigiu porcii se taie „de la Sân Nicoară până la Crăciun”. În ziua hotărâtă se adună mai multe neamuri. Porcul este jungheat de cineva din familie, dimineaţa. „Ginerele meu îl junghe…Noi am adunat sânge până trăia tata da acum nu-l mai strângem..şi atunci îl pârlim cu paie şi după aia il mai luăm şi cu butelia. îl spălăm…nainte îl crăpăm pă spate da acuma s-o luat lumea şi pă burtă îl crapă… Îl spargem, luăm mațele, le spălăm… dar acuma dă când iestă la magazin numai prea le spălăm numa ale subţiri din care făcem tobă. Şfarclă zicem noi. Mai dămult le spălam cu apă caldă, nu caldă tare, că să rup, şi după aia le făcem cu bicabronat şi după aia până le-am umplut le-am pus în apă cu şeapă(ceapă)şi cu sare şi când le-am umplut le-am spălat de ceapa aia…Din porc facem şoancă, facem clisă, facem călbăşete, facem cârnaţ, carne.” În călbăşete punem plămân, ficat, rinichi, şorice, măcinăm, punem usturoi, piparcă, piper, le umplem, le ferbem după aia le lăsam să să răcească şi mâne zî îl punem la fum vo două zîle. Şi cârnaţu îl afumăm, ăla vo trii zâle, afumăm tăt şi şfarcla şi şoanca…
Jumările le frijem, le dăm aşa prima dată un foc mai tare să le ieie. că atuncea să roşeşte şi scoate untura dân iele, le stoarcem. Nainte să face săpun dân iele da acuma dă când spălăm cu maşina nu mal. Ao le macin şi în fiecare pungă pun jumătate dă kilă, 300 dă grame şi iarna fac pogăcele cu ele.’
Pentru şuncă şi clisă se face saramură. Acum carnea nu se mai pune. „Le țânem şasă săptămâni. Sarea o punem pă ochi, avem aşa un lighean mare, punem sare şi atunci punem pă iele, le chicheşte aşe în cadă, punem pă cadă în nailon, că dacă nu punem să mai scurje saramura aia, și le ţânem 6 săptămâni, atunci le scoatem, le spălăm, le lăsăm să se zvânte ta vânt şi atunci le punem la fum câte 4 zâle, 5, 3, depinde cât îi/urnit dă tare şi atunci le scoatem şi le punem în cămară, le mai facem cu piparcă iute, să nu apuce musca la iele şi vara le mâncăm”. (Inf. teren Viorica Ardelean – Ica Gavra – n. 1948)
La tăiatul porcului preparatele gătite erau din porcul proaspăt tăiat „dimineaţa frigem ficat. Dacă era frig tare făceam răchie caldă, crampă, ardem zahărul, punem rachia acolo o facem roşie şi atunci mâncăm ficat cu mujdei cu murături, şi atunci la amiaz facem cureti cu clisă şi papricaş cu carne,cu dă tăt felul mai mult carne cu oase nu cu pecină şi ăla-l făceam uns, cu ceapă multă, multă, ca să fie, că dacă nu punem ceapă zâce că papricaşul nost nu-i bun şi atunci sara făcem sarme și făcem friptură, da, dă trii ori pă zi făceam mâncare… făceam friptură și turce, grofne și bere, vin, rătie, etc.” (Inf. teren Viorica Ardelean – Ica Gavra – n. 1948)
Ajunul şi Crăciunul
În perioada interbelică în Ajunul Crăciunului, dimineaţă devreme, femeile aruncau în curte mâncare păsărilor, înainte de răsăritul soarelui, ca acestea să nu strice semănăturile din grădină peste an. Grăunţele erau aruncate în cerc pentru ca păsările să se adune cât mai multe.
Gospodarii erau atenţi la prima persoană care le intra în curte, fiindcă se credea că dacă aceasta e bărbat, vor avea în acel an viţel, iar dacă era femeie, viţea
In această zi, în Secusigiu preotul umblă prin sat şi sfinţeşte casele cu molitfă (apă sfinţită), cântând „Miluieşte Doamne”.
De asemenea se mergea la mormince cu tămâie, creangă de brad şi nuci. Seara, în toate casele se pregătea masa de Ajun. Se aducea fân şi se punea sub masai (faţa de masă) şi într-un coş sub masă. în acest coş se mai bunea grâu, porumb, un drob de sare pentru „Calul lui Crăciun”. Prin casă se împrăştiau paie. Fânul şi paiele simbolizau grajdul unde a fost născut Cristos.
Cina din Ajun era una de post. înainte de a începe să mănânce, membrii familiei puneau câte puţin din fiecare fel de mâncare în fânul de sub masă, pentru Calul lui Crăciun. Apoi, cel mai bătrân bărbat din casă spunea Tatăl nostru şi începeau să mănânce Practica punerii de mâncare în fân se repeta la toate mesele şi
în ziua de Crăciun.
După ce se termina cina din Ajun, cel mai bătrân bărbat din familie, cu un ciur de nuci în mână, însoţit de un copil cu un topor, mergea în grădină. Bătrânul ameninţa ritual fiecare pom cu cuvintele: „Dacă nu rodeşti la vară, te voi tăia”. Din grădină se duceau la staulul oilor şi în grajuri, unde aruncau câte o nucă. După aceasta intrau în casă, unde avea loc un alt ritual menit să aducă sporul. Bătrânul, aşezat cu faţa spre masă, arunca peste cap nucile iar restul membrilor familiei, grupaţi în apropierea uşii se repezeau să le prindă.
Vecinii se adunau mai mulţi la o casă şi stăteau de vorbă până la miezul nopţii, când ziceau că vine Moş Crăciun. Când începea să se întunece, prin sat porneau colindătorii. Acestor colindători de 12-14 ani li se spunea pifărăi. Când ajungeau la o casă ei întrebau: „Slobodîi a colinda? „. Dacă li se răspunea „Slobod” începeau cu colinda „ Ciucur verde de mătasă/ Slobozâ-ne gazdă în casă/C-afară plouă de varsă etc.”
Din repertoriul de colinde al satului mai făcea parte: Trei păstori. Steaua sus răsare, O ce veste minunată, Doamne a-tale cuvinte. etc. La plecare, gazda le dădea câte un colac mic numit în sat Uşurel sau Piţărău. înainte vreme li se dădea şi câmaţ, slănină, mere, nuci, alune, care erau adunate de Iapă. Colindătorii le urau gazdelor:
„Să fii gazdă sănătoasă Să ne dai colac frumos; Găzdărița cu papuci Să ne dea vreo două nuci Găzdărița cu cercei Să ne dea şi vreo doi lei La anu şi la mulţi ani!”
Odinioară în sat s-a mai umblat cu Capra, Steaua și Irozii, ultimul fiind un teatru popular religios.
Legat de ziua de Ajun, în Secusigiu au funcţionat o serie de credinţe şi de interdicţii. Astfel nu se dădea nimic împrumut, ca să nu dea şi norocul din casă. Străinul care intra în casă nu avea voie să închidă uşa, doar gazda, fiindcă ar fi tăiat calea peţitorilor.
Gunoiul adunat nu se arunca, ca să nu se arunce şi norocul din casă. Toată noaptea lampa rămânea aprinsă iar focul nu avea voie să se stingă în vatră.
Dacă în noaptea Crăciunului ningea, oamenii ziceau că Moş Crăciun a venit călare pe un cal alb, dacă nu ningea ziceau că a venit călare pe un cal negru.
Ziua de Crăciun
În trecut, în ziua de Crăciun, dimineaţa, copiii duceau de pomană, pe la toate neamurile şi pe la vecini, colaci, cârnaţi, nuci şi lumânări. în această zi nu se mătura deloc în casă. Seara în comună se făceau baluri.
A doua zi, după masa, datina este şi azi ca finii să se ducă la nănaş cu daruri. Mai demult duceau colac, cârnaț, plăcintă. Colacul era rotund şi gol.
A treia zi de Crăciun se scotea fânul, care a fost pus sub faţa de masă şi sub masă şi se dădea la vite, pentru spor, iar mâncărurile rămase din Ajun se dădeau oilor,
Anul Nou
Oinioară, în ajunul Anului Nou gospodarii din sat făceau calendarul de ceapă. Se tăia o ceapa in două, se desfăcea şi se înşirau pe o fereastră 12 foi, echivalente celor 12 luni ale anului, în fiecare foaie de ceapă se punea sare şi se lăsa până în ziua de Anul Nou. Lunile echivalente foilor în care sarea s-a topit lăsând apă însemna că vor fi ploioase, iar cele corespunzătoare foilor în care sarea a rămas uscată se credea că vor fi secetoase.
Pentru tineri această seara a fost în trecu o ocazie de a-şi cunoaşte ursitul. Obiceiul se numea Sânvăsâi. Băieţii şi fetele se adunau la o casă iar gazda pregătea 7 farfurii. Fetele ieşeau pe rând afară iar sub farfurii se puneau diferite obiecte: cărbune, ban, piepten, inel, aşchie de lemn. în funcţie de obiectul, care era sub farfuria ridicată de fată, aşa urma să fie, prin similitudine, viitorul ei soţ. De pildă, dacă sub farfurie era banul se spunea ca va avea un soţ bogat. Daca sub farfurie era cărbunele, soţul ar fi fost negricios, dacă era inelul, fălos. Obiceiul îl găsim practicat şi în Şetin dar şi în Bătania, semn că în trecut a fost unul general în zonă.
Ziua de Anul Nou fiind o zi de „început” ţăranii citeau semnele vremii ca să afle cum va fi anul viitor. Dacă ziua de Anul Nou era frumoasă, şi anul viitor ar fi fost bun, iar dacă era ploioasă, se credea că anul care vine ar fi fost rău.