Mama! Ce cuvânt înălţător! Primul nostru cuvânt! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul şi un chip sfânt ne apare în faţa ochilor atunci când îl rostim! O privire caldă şi ocrotitoare ne urmăreşte fiecare pas al vieţii, făcând-o astfel sigură pentru noi să sorbim fără grijă din pântecul ei fermecat, cu sufletul împăcat şi cu siguranţă că orice greşală va fi imediat îndreptată. Read more »
Din activitatea Școlii Gimnaziale Secusigiu! 8 MARTIE -ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEII!

Colțul de religie: semnificația „Floriilor”

Duminica Floriilor este primul praznic împărătesc, cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi.
Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, îi atribuie două predici, iar pelerina apuseană Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sărbătorea această duminică la Ierusalim spre sfârşitul secolului IV. Read more »
Despre actul medical în comuna Secusigiu! Interviu cu dr. Albotă Cătălin. Policlinica AS.

Ne-am propus ca în acest număr al ziarului să aruncăm o privire asupra actului medical din Secusigiu, fapt pentru care ne-am adresat domnului doctor Albotă Cătălin, cel care deține în momentul de față un dispensar medical în Secusigiu, dispensare care prin serviciile pe care le oferă și le are, asigură pacienților toate condițiile unei asistențe medicale performante, care vine în sprijinul cetățeanului. Read more »
COMEMORĂRI

În atenția fermierilor!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie -27 martie 2014, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de plată pe suprafaţă, un număr de 306.244 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 1,4 milioane hectare.
Reamintim că APIA a lansat la data de 3 martie 2014 Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs. Read more »
În atenția cetățenilor!

POP IMPEX 2014 SRL
VÂND MOBILĂ ȘI HAINE SECOND-HAND IMPORT GERMANIA ȘI AUSTRIA
DORMITOARE, SUFRAGERII, COLȚARE, CANAPELE EXTENSIBILE.
IN SPATE LA CAMINUL CULTURAL DIN SECUSIGIU
File din istoria comunei noastre! Spicuiri din monografia comunei Secusigiu!

Ocupaţii tradiţionale
Agricultura
Ocupaţia de bază a fost, datorită pământurilor fertile, agricultura. Principalele culturi locale au fost grâul şi porumbul,alăruri de care, pe suprafeţe mai mici, au fost cultivate şi alte plante, iniţial lucrările s-au desfăşurat cu unelte şi tehnici tradiţionale ca din a doua jumătate a secolului XX să înceapă să apară şi unelte modeme. Read more »
Spre informarea cetățenilor!

Vă prezentăm alăturat graficul de colectare a deșeurilor din plastic, grafic al societății de salubritate ASA, companie care operează și pe raza comunei noastre și de la care am primit spre informare și următoarele aspecte:
– începând cu data de 15 martie, societatea ASA a inițiat derularea unui proiect de colectare deșeuri materiale plastice de la cetățeni și societăți comerciale, care-și desfășoară activitatea în comuna Secusigiu. În cadrul acestui program, societatea ASA va asigura saci de plastic (culoare galben – inscripționați cu sigla ASA și cu denumirea tipului deșeului de colectat) la fiecare gospodărie. Read more »
SĂMÂNŢĂ DE VÂNZARE!

Porumb:
-Turda 201 – 110 lei – sac 25.000 boabe
– FAO 280- bahâto – 160 lei- sac 25.000 boabe
– Olt -160 lei – sac 25.000boabe
– Jumbo 48 -160 lei – sac 25.000 boabe
– ZP DALMAC – 170 lei – sac 25.000 boabe
– FUNDULEA – 170 lei – sac 25.000 boabe
– ZP 409- 170 lei – 25.000 boabe Read more »
În atenția cetățenilor! Biroul de impozite și taxe vă informează!

Din păcate, în ciuda apelurilor repetate pe care le-am făcut prin toate mijloacele de comunicare, inclusiv prin ziarul local, există cetățeni care încă au restanțe la plata taxelor și impozitelor locale, precum și la taxa de salubritate. Read more »