– Privind în urmă, cum vedeți acum, la început de 2014, activitatea desfășurată în cursul anului trecut din punct de vedere administrativ?
– Anul care a trecut a reprezentat pentru comuna noastră unul în care am reușit derularea unor proiecte de investiții noi pentru comună și în același timp continuarea unora deja începute. A fost un an în care situația bugetară a comunei a fost una echilibrată, caracterizată prin faptul că ne-am descurcat prin forțe proprii, fără a primi ajutor financiar substanțial din alte părți. Ca de fiecare dată, am reușit gestionarea bugetului comunei luând în calcul dezvoltarea unor proiecte în toate localitățile comunei, realizând anumite obiective care au fost considerate necesare și importante pentru cetățeni. Consider că este important a accentua faptul că ne-am organizat de așa manieră încât prin resursele noastre proprii, ale comunei, să reușim dezvoltarea și implementarea proiectelor realizate.
Trebuie să menționez totuși, că în demersurile realizate pentru realizarea unor obiective în comună, am obținut și sprijinul Consiliului Județean Arad, care m-a susținut în finalizarea unor proiecte.
Mulțumesc pe această cale și tuturor cetățenilor de bună credință, care și-au plătit la timp taxele și impozitele locale, deoarece astfel am avut resurse financiare la nivelul bugetului local pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne-am propus anul trevut.
Astfel, ca o concluzie cu privire la anul 2013 pot afirma că s-au implementat în comuna noastră proiecte importante, unele dintre ele și finalizate în cursul anului precedent.
De asemenea doresc să mulțumesc apartului administrativ al primăriei, viceprimarului și Consiliului Local, cu care am avut o colaborare foarte bună, ajutându-mă în demersurile mele de rezolvare a problemelor cu care ne-am confruntat anul trecut pe plan administrativ.
Ne spuneți că ajutat de consilierii locali ați realizat multe lucruri. Chiar se întâmplă acest lucru? Pentru că avem exemplul altor comune, unde lupta politică nu se mai termină.
Din fericire și spre binele comunității noastre, am alături de mine consilieri locali responsabili, pe care-i interesează binele comunei. Așa cum eu primarul am lăsat culoarea politică la ușa Primăriei, așa și majoritatea consilierilor au înțeles că au fost aleși pentru a construi și nu a distruge și le mulțumesc pentru asta.
Nu sunt doar primarul celor care m-au votat, ci sunt reprezentantul tuturor. La fel și pe domniile lor, cetățenii i-au votat să facă lucruri bune pentru comunitate și nu pentru a se certa cu primarul sau între ei.
Desigur, întotdeauna au fost și vor fi opinii diferite, dar asta nu ne împiedică să ajungem la un numitor comun, să găsim cea mai bună soluție și să mergem mai departe.
– Enumerați-ne câteva din realizările anului precedent pe ansamblul comunei.
– Voi face aici referire la câteva lucrări importante derulate anul trecut, fără a mai trece în revistă activitățile curente pe care le desfășurăm lună de lună, respectiv asigurarea resurselor financiare pentru școli și grădinițe, asigurarea mentenanței iluminatului public, realizarea curățeniei în comună, preocuparea menținerii în bună stare a spațiilor verzi, etc. Așadar, mă voi referi doar la activitățile administrative finalizate prin realizarea unor obiective concrete în localitățile comunei.
Și anul trecut s-au derulat investiții în infrastructura comunei, respectiv s-au executat lucrări de pietruire a drumurilor, de așa manieră încât toate străzile comunei să fie practicabile și accesibile cetățenilor indiferent de capriciile vremii.
Tot din punct de vedere al modernizării infrastructurii, s-au continuat unele lucrări la rețeaua de apă a comunei, deziderat foarte important pentru toți cetățenii. Menționez cu privire la aceste investiții că sunt investiții mari, pe care nu le putem face dintr-o dată, ci an de an, până când întreaga rețea de apă a comunei va fi funcțională.
Învățământul a constituit și el o prioritate, fapt pentru care școlile și grădinițele au fost sprijnite în permanență pe toată perioada anului precedent. S-a avut în vedere și sprijinirea tuturor celor trei echipe de fotbal ale comunei. Spre exemplu, la Munar și Sânpetru German s-a investit în amenajarea vestiarelor.
De asemenea, s-a continuat programul de modernizare a iluminatului public, montându-se lămpi inclusiv în stațiile de tren, pentru a veni în sprijinul navetiștilor.
Din punct de vedere cultural s-a reușit organizarea zilelor comunei, cunoscută de către toți sub denumirea de „Fiii satului”, eveniment în cadrul căruia s-a lansat și cartea de referință a istoriei comunei, respectiv „Monografia Comunei Secusigiu”.
Curățenia a fost ea o activitate urmărită intens, fiind derulate mai multe acțiuni de curățare a drumurilor, implicit a străzilor din comună.
Anul 2013 este și anul în care am avut bucuria de a vedea finalizat noul pod de la Sînpetru German, ocazie cu care a fost asfaltat și drumul de legătură dintre Sînpetru German și pod.
De asemenea nu a fost uitată nici activitatea de promovare a imaginii comunei, activitate prin care s-au asigurat condițiile necesare susținerii ansamblului folcloric al comunei, prin participarea acestuia la o serie de emisiuni televizate și alte evenimente culturale.
Aș mai putea enumera și alte acțiuni în care ne-am implicat activ anul trecut, consider însă că ceea ce am prezentat anterior sunt obiective importante realizate anul trecut, care certifică faptul că la nivelul comunei noastre, programul de modernizare a continuat în anul 2013 și cu siguranță va continua și în acest an 2014, cu toate că avem un buget destul de restrâns față de ceea ce ne-am fi așteptat.
Așadar sunteți mulțumit de bilanțul comunei Secusugiu, la sfărșit de an?
Bilanțul final acum se definitivează, dar eu consider că avem motive să fim mulțumiți. Bugetul local a fost unul din cele mai mici bugete pe care le-a avut comuna în ultimii ani și doar printr-o gestionare atentă s-a reușit acoperirea cheltuielilor tuturor activităților curente ale comunei, realizându-se în paralel și investiții.
Există totuși și o mare problemă, și anume: colectăm foarte greu taxele și impozitele locale precum și taxa pentru salubrizare. Cetățenii trebuie să înțeleagă că și această taxă este obligatorie, impusă în momentul aderării României la U.E. Deci toată lumea, fără excepție trebuie să plătească această taxă. Cât privește taxele și impozitele locale, dacă aveam încasările la zi, puteam face mult mai multe investiții în comună. De asemenea, am fi avut și bani mai mulți la buget pe care ni i-ar fi alocat Finanțele Publice, care alocă fiecărei comune o anumită sumă de bani în funcție de gradul d colectare a taxelor și impozitelor locale. Ca atare, mărimea investițiilor pe care le putem face în comună depinde în mare parte de modul responsabil în care privesc cetățenii plata obligațiilor fiscale. Eu, ca și primar. realizez investiții in funcție de bugetul pe care-l am la dispoziție.