Un gând la final de an!

Acum, pe final de an vă doresc tuturor Sărbători Fericite alături de cei dragi și zile de sărbătoare pline de bucurie și fericire!
Acest an care se apropie de final a fost un an cu bune și rele, cu realizări dar și dezamăgiri, un an  pe parcursul căruia noi, cei din  administrația locală, am depus toate eforturile pentru găsirea soluțiilor optime de implementare a unor proiecte necesare pentru dezvoltarea comunei. În acest sens, am drămuit responsabil fiecare resursă financiară a bugetului local, încercând o prioritizare cât mai eficientă a cheltuielilor destinate investițiilor, luând în considerare acoperirea unei palete cât mai largi de activități benefice comunității noastre locale. Read more »

Administrația locală încheie anul 2017 în forță!

20171221_104257 [800x600]Am văzut cum lună de lună în acest an s-au derulat lucrări de modernizare a comunei, fără a prea exista timpi  morți, ceea ce ne arată că avem o administrație locală care utilizează  cu eficiență maximă fiecare zi de lucru pentru implementarea unor proiecte necesare dezvoltării comunei.
Vedem acest lucru inclusiv prin lucrările care s-au executat până în prezent, iar la unele se lucrează încă și pe finalul acestui an 2017. Read more »

INFORMARE Privind modificarea programului de colectare a deşeurilor solide nepericuloase

Programul de colectare a deşeurilor solide nepericuloase in urma perioadei sărbătorilor este după cum urmează:
programul de colectare din data de 25 Decembrie 2017 respectiv 26 Decembrie 2017 ( zi legala nelucratoare) se va recupera in ziua de Sâmbăta 30 Decembrie 2017.
• programul de colectare din data de 01 Ianuarie 2018 respectiv 02 Ianuarie 2018 ( zi legala nelucratoare) se va recupera Luni 08 Ianuarie 2018 respectiv Marti 09 Ianuarie 2018 in aceasta data ridicandu-se de asemenea si deseurile aflate in saci, ca si surplus.
Primăria Secusigiu

Bradul împodobit, simbol al Crăciunului

Una din legende este legata de sfantul Bonifaciu, calugarul anglican care a randuit biserica crestina in Franta si Germania. Intr-o buna zi, el a dat peste un grup de pagani adunati in jurul unui stejar falnic, pregatindu-se sa aduca drept jertfa un copil zeului Thor. Pentru a salva viata copilului, Bonifaciu a pravalit stejarul la pamant cu o lovitura naprasnica de pumn. In locul acestuia a rasarit un bradut. Sfantul a grait catre pagani, spunandu-le ca bradutul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos. Read more »

Se apropie Marea Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului

Niciodată omenirea n-a avut o zi de bucurie atât de mare ca cea adusă de ziua când se împlinește ceea ce Arhanghelul Gavril a vestit Mariei din Nazaretul Galileii că va naște fiu! În această zi se bucură toți fii strămoșilor noștri, Adam și Eva, deoarece astăzi a răsărit soarele dreptății pentru lumea păcătoasă; este ziua când s-a ivit ziua mântuirii noastre; când s-a proclamat mântuirea lumii acesteia pierdute; când s-a născut Mântuitorul lumii: Iisus Hristos. Read more »

18 decembrie-eveniment caritabil la căminul cultural din Secusigiu

IMG-20171220-WA0009 [800x600]Evenimentul cu scop caritabil organizat la căminul cultural din Secusigiu a fost practic o actiune a scolii gimnaziale din Secusigiu derulată sub forma unui proiect intitulat „Darul Bucuriei”
Se spune că dacă vrei să schimbi lumea, trebuie să începi prin a-i învăța pe copii ce înseamnă generozitatea.
Astfel elevii Școlii Gimnaziale Secusigiu au pregatit un targ, cu vânzare, al podoabelor de Crăciun. S-a dorit ca prin folosirea banilor adunați să se reușească aducerea unui zâmbet pe chipurile persoanelor vârstnice nevoiașe din comună. Read more »

Secusigiu, în cântecul colindelor

DSC_0062 [800x600]Am avut parte de o seară deosebită la Secusigiu, o seară în care reprezentanți ai comunei noastre, precum și artiștii invitați ne-au încântat cu colinde tradiționale și programe folclorice de neuitat. Totul a fost, putem spune, ca în amintirile copilăriei, când colindul răsuna peste tot pe ulițe, când bucuria Crăciunului era adusă din casă în casă de cete de colindători, care cu șuba pe ei și căciula în cap, albiți de ninsoarea de afară, aduceau prin colind bucuria sărbătorii în gospodării. Read more »

In Memoriam Regele Mihai I al României

Motto:  „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri“.
Această frază care va rămâne în timp a fost rostită de Regele Mihai în Parlamentul României La 25 octombrie 2011, când împlinea 90 de ani.
Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. La 30 decembrie 1947 a fost silit de către comuniști să abdice, iar la 3 ianuarie 1948 să părăsească țara. După revoluție Regele Mihai a încercat să revină în țară dar până în 1997 a fost împiedicat de noii comuniști.  Read more »

Concurs pentru ocuparea unui post vacant de sofer categoria D

rezultate selectie dosare – 28,12,2017
SAIT

PRIMARIA COMUNEI SECUSIGIU cu sediul în localitatea SECUSIGIU strada PRINCIPALA număr 275, judeţul ARAD organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante, de: SOFER CATEGORIA D

-Numele funcţiei: 1 post vacant SOFER CATEGORIA D – SERVICIUL TRANSPORT conform HG 286/23.03.2011.

Concursul se va desfăşura astfel:
– Proba scrisă în data de 08.01.2018 ora 10.00,
– Proba interviu în data de 11.01.2018 ora 10.00
– Proba practică în data de 11.01.2018 ora 11.00

Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– Permis de conducere categoria D – vechime minim 10 ani
– Studii medii
– Vechime in munca- post sofer- minim 10 ani
– Atestat transport persoane – valabil
– Aviz psihologic – nu mai vechi de 60 zile
Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului în Monitorul Oficial, Partea a III-a la sediul PRIMARIE SECUSIGIU, in localitatea SECUSIGIU nr. 275, la biroul resurse umane.

Relaţii suplimentare la sediul: PRIMARIEI SECUSIGIU NR. 275 persoană de contact: DANINA DAN telefon: 0257/411320 fax: 0257/411303 E-mail : primariasecusigiu@yahoo.com .

Ziua de 1 Decembrie Sărbătorită la grădiniță

IMG-20171219-WA0002 [800x600]1 Decembrie, Ziua Națională a României a fost celebrată cu mare bucurie și la noi în comună printr-o serie de momente de cinstire la adresa celor care, prin sacrificiu, voință și patriotism au înfăptuit Marea Unire.
În această notă de solemnitate și respect față de înaintași, față de importanța istorică a momentului, la grădinița din Secusigiu copiii au confecționat concarde și au fost informați de către doamna profesor despre însemnătatea Zilei Naționale.
O acțiune frumoasă, pentru care cei de la grădiniță trebuie felicitați.